mamaplus

Gătim împreună cu Valeria Țurcan creveți cu unt și mămăligă. Rețeta pas cu pas

-
//
11.11.2021

Food bloggerița și mama unui băiețel adorabil, Valeria Țurcan, este mereu gata să ne suprindă cu rețete noi, apetisante și neordinare. Astăzi vom prepara împreună creveți cu unt și mămăligă – o idee aparent neobișnuită, dar rezultatul te va suprinde plăcut. Pe blogul Valerie’s Food găsești și alte rețete delicioase pe care merită să le încerci. Între timp, să trecem la treabă!

Complexitate
Uşor
Timp de gătit
30m
Ingredientele
600 gr. – creveți decorticați (calibru 40/60)
250 gr. – roșii cherry
3 căței de usturoi
40 gr. – unt (pentru creveți)
30 gr. – unt (pentru mămăligă)
2 linguri – ulei de măsline
1/3 linguriță – fulgi de ardei chili
150 gr. – mălai mărunt
700 ml. – apă
30 gr. – unt
100 ml. – vin alb
Sare și piper
Pătrunjel pentru decor
Preparare

Pune apa la fiert, iar în momentul în care începe să clocotească, adaugă mălaiul și mixează bine cu un tel pentru a preveni formarea cocoloașelor. Fierbe mămăliga 10-15 minute, apoi adaugă unt, condimentează cu sare, piper, amestecă și ia-o de pe foc.

Încinge o tigaie, adaugă unt, uleiul de măsline, creveții, roșiile cherry, cățeii de usturoi, fulgi de ardei chili, sare, piper, toarnă vinul, amestecă și fierbe creveții 5-6 minute.

Servește mămăliga cu creveți și sos, la final decorează cu pătrunjel.