Astăzi, 18 octombrie, marcăm sărbătoarea preferată a tuturor iubitorilor de dulce – Ziua internaţională a bomboanelor. În Europa există o tradiţie plăcute – fiecare gospodină pregăteşte bomboane de casă după reţete de familie, apoi invită oaspeţi pentru degustare. Dacă în familia dumneavoastră încă nu există o asemenea tradiţie, vă prezentăm o reţetă interesantă de bomboane, cu care îi puteţi bucura pe cei dragi.
1. Rupeţi biscuiţii în bucăţi şi mărunţiţi-i în blender împreună cu migdalele. 2. Scurgeţi sucul din cutia de ananas. Uscaţi bucăţile de fruct. Încălziţi laptele într-o crăticioară, fără a-l fierbe. Adăugaţi zahărul, 1 lingură de cacao şi 2 linguri de unt. Gătiţi, amestecând, până obţineţi o compoziţie omogenă. Răciţi. Adăugaţi în cratiţă biscuiţii măcinaţi, migdalele, 1 lingură de suc de ananas şi amestecaţi. 3. Formaţi din compoziţia obţinută nişte biluţe nu prea mari, punând în interior câte o bucăţică de ananas. Daţi-le formă alungită. 4. Pe o farfurie amestecaţi zahărul pudră şi restul de cacao, apoi rostogoliţi bomboanele prin acest amestec. 5. Rupeţi bucăţele ciocolata albă într-un bol rezistent la foc şi puneţi-l la baia de apă. Adăugaţi untul rămas şi gătiţi până când ciocolata se topeşte complet. Luaţi de pe foc şi răciţi puţin. Puneţi compoziţia într-o pungă de cofetărie. 6. Pe „spatele” fiecărei albinuţe desenaţi dungi de ciocolată albă, apoi înfigeţi pe laterale câte un fulg de migdală, pe post de aripioare. Puteţi face şi antene din spaghete subţiri. Daţi la frigider pentru cel puţin 30 de minute, apoi serviţi.MOD DE PREPARARE