mamaplus

Unde și cum să organizezi ziua de naștere a copilului în condițiile pandemiei? Lista localurilor din Chișinău

0
//
29.10.2020

Orice copil își așteaptă cu nerăbdare petrecerea dedicată zilei sale de naștere. Sărbătoarea ar trebui să fie plină de activități interesante, emoții frumoase, cadouri și multă distracție. Din cauza pandemiei, părinții s-au pomenit într-o situație cam complicată și se întreabă unde ar putea să celebreze ziua de naștere a copilului în condițiile actuale?

Cum să organizezi ziua de naștere a copilului în perioada pandemiei?

Este foarte important să vorbești din timp cu sărbătoritul și să-i spui din start că în acest an ziua lui de naștere va fi un pic mai deosebită. Chiar și unui bebeluș ar fi bine să-i explici că serbarea din acest an se va deosebi de ceea ce a văzut anterior. Asta îl va ajuta pe cel mic să nu-și facă așteptări prea mari și să fie curios ce urmează.

În ce format poate fi organizată sărbătoarea?

Un Quest în condiții casnice

Dacă copilul tău adoră ghicitorile, rebusurile și hărțile, atunci o idee bună ar fi să organizezi o aventură interesantă în condiții casnice, cum ar fi un Quest. Propune-i copilului să găsească cadoul pe care l-ai ascuns din timp într-un loc greu de găsit. Quest-ul ar trebui să aibă și o tematică aparte, cum ar cea cu pirați, spioni sau chiar săpături arheologice. Membri familiei ar putea chiar să se costumeze pentru un anturaj cât mai interesant. Această aventură va fi una memorabilă pentru copil.

Petrecere online

Acest tip de petrecere poate aduna prietenii la un loc, chiar dacă sunt la distanță. Rugați-i pe prietenii copilului să pregătească o felicitare cât mai creativă și să o prezinte prin intermediul video chat-ului. Ar fi bine să planificați totul din timp și să programați o oră anumită la care toți prietenii să se contecteze la petrecerea online. În acest format pot fi organizate diverse jocuri, cum ar fi șaradele și pantomima care vor crea o atmosferă foarte plăcută pentru toți copiii. Pentru cei mai mici acest tip de petrecere poate fi organizat într-un mod mai diferit. Ar trebui să-i rugați din timp pe toți copiii să se costumeze și să pregătească recuzita specială. Cu siguranță, această surpriză va fi pe placul micuțului tău!

Ziua regulilor neobișnuite într-un loc obișnuit

De dimineață, ziua sărbătoritului poate începe în mod neobișnuit: inventați din timp câteva reguli neobișnuite care n-au existat niciodată în casa voastră și pe care să le respectați întreaga zi. Ar putea fi o zi inversată, ziua șotiilor, ziua limbii care nu există (inventată de voi) sau ziua în care să mergeți prin casă doar ținându-vă de mâini. Va fi o experiență veselă și memorabilă.

Un filmuleț special cu participarea sărbătoritului

Ce-ar fi să realizați un film documentar despre sărbătorit? Începeți cu un interviu la care să-l invitați, depănați amintiri și implicați-l în procesul de filmare. Peste ani, vizionarea acestui filmuleț va fi cu adevărat emoționantă.

Gândiți-vă în primul rând la ceea ce îi aduce plăcere sărbătoritului sau la activitățile lui preferate. Astfel vă va fi mult mai ușor să alegeți tematica petrecerii și să creați un scenariu deosebit. Dacă copilul adoră experimentele științifice, atunci organizați un maraton special pentru el cu tot felul de experimente; dacă adoră să probeze rochiile mamei sau costumele tatei – organizați o prezentare de modă; iar dacă cel mic este pasionat de desene animate, includeți ceva interesant și organizați o sesiune de desene animate. Această zi trebuie să fie una memorabilă, indiferent de circumstanțe.

Pentru cei care nu preferă să sărbătorească acasă ziua copilului, MamaPlus.md a pregătit o listă cu localurile din Chișinău unde puteți organiza o cină frumoasă în companie restrânsă și care oferă spațiu special amenajat pentru cei mici.

Informația și prețurile prezentate în acest articol sunt valabile la data publicării - 29.10.2020 

O zi de naștere memorabilă la Andersen

mamaplus

Centru de distracții pentru copii și restaurantul de familie Andersen vă va ajuta să organizați o zi de naștere frumoasă, care va fi pe placul micuțului sărbătorit și al prietenilor acestuia. Masa festivă, candy-bar, bucate alese – totul va fi organizat în cele mai mici detalii. Localul oferă un program distractiv sau masterclass-uri. De asemenea, există posibilitatea de a angaja animatori sau de a organiza o zonă specială pentru ședințe foto și, bineînțeles, tortul de sărbătoare. Chiar și în condițiile actuale, în restaurant activează animatori profesioniști și o zonă specială unde cei mici se pot juca împreună.

Prețuri: Închirierea sălii din restaurant destinată evenimentelor și a zonei pentru copii – 3000 de lei + meniu de la 350 de lei pentru un adult și 250 lei pentru fiecare copil (în sală vor fi doar invitații voștri).

Oferte la pachet: pachetele sunt destinate grupurilor de copii de la 8 până la 20 de persoane – 300/350/450 lei pentru un copil. Pachetele includ un set meniu (un fel de mâncare + băutură), închirierea camerei pentru sărbătoarea copiilor, tronul sărbătoritului, baloane cu heliu pentru fiecare copil, o oră în zona de jocuri și, în dependență de pachet, anumite masterclass-uri.

Adresa: str. Igor Vieru, 8/3
Numere de telefon: (+373) 022 011 001, (+373) 078 886 000
Program de lucru: luni-duminică 10:00 - 22:00

Facebook

Site

Ziua de naștere a copilului la Restaurantul Oliva 

mamaplus

Oliva este un restaurant administrat de o familie, care servește în general preparate din bucătăria italiană. Meniul localului constă din mâncăruri sănătoase, făcute din ingrediente proaspete și naturale. Restaurantul Oliva te invită să sărbătorești ziua de naștere a copilului tău într-o atmosferă confortabilă precum cea a unei camere pentru pici, în care vor fi prezenți doar oaspeții invitați la eveniment. În fiecare local din rețea există o zonă specială, bine aranjată pentru organizarea evenimentelor pentru copii, un animator care prezintă un program interesant de jocuri, în funcție de vârstă. Animatorul pictează fețele copiilor în nuanțe luminoase și predă lecții de master-class culinar despre cum se prepară pizza. Sărbătoarea organizată la Oliva va deveni, cu siguranță, una dintre cele mai memorabile zile de naștere din viața copilului.

Prețuri: Program de animație pentru copii până la 10 persoane - 500 de lei/oră, iar cu includerea spectacolului cu bule de săpun - 800 de lei. Prețul fiecărei pizza la master-class - 39 de lei.

Adresa: bd. Moscovei, 5
Telefon: (+373) 022 922 962
Program de lucru: 10:00 - 22:00

Adresa: bd. Decebal, 139
Telefon: (+373) 022 53 50 24
Program de lucru: luni - vineri de la 09:00 - 23:00, sâmbătă - duminică de la 11:00 - 23:00

Adresa: str. Alexei Șciusev, 47
Telefon: (+373) 022 010 444
Program de lucru: 09:00 - 23:00

Site

Facebook Oliva Moldova 

Facebook Oliva Verde 

Ziua de naștere a copilului la Salat Restaurant&Free Flow

mamaplus

O sărbătoare memorabilă pentru copii poate fi organizată în incinta restaurantului Salat, unde sunt aranjate zone destinate familiilor, spațiu pentru animație și un labirint pentru cei mici. În localurile din rețea au fost create toate condițiile necesare pentru ca toți copiii și oaspeții să se distreze și să se relaxeze. În fiecare seară, în restaurant este prezent un maestru iscusit în picturile pe față, iar pentru ca sărbătoarea să fie și mai interesantă, la eveniment poate fi invitat un animator sau se poate organiza un spectacol de lumini.

Prețuri:

  • animație - 600-800 de lei/1 personaj (prețul variază în funcție de personajul ales),
  • spectacol cu bule de săpun - 1200 de lei/30 de min.,
  • spectacol cu experimente chimice - 1900 de lei/30 de min.,
  • tort festiv - 300 de lei/kg.

Adrese:

  • bd. Dacia, 36
  • str. Burebista, 40/2
  • str. Alba Iulia, 206

Telefon: (+373) 079-477-277

Facebook

Site

O zi de naștere memorabilă pentru copii la Don Cezar Pizza&Grill

mamaplus

Vrei să-i organizezi copilului tău o zi de naștere de neuitat și să-i oferi emoții de bucurie? Don Cezar Pizza&Grill te ajută în acest sens, iar copilul tău va putea sărbători doar lângă invitații săi. Un interior plăcut, un personal atent, o bucătărie minunată - toate stau la dispoziția ta. În restaurant există zone de joacă pentru copii, unde cei mici se pot distra din plin. În momentul rezervării și desfășurării evenimentului, doar oaspeții invitați vor fi prezenți în această zonă. De asemenea, la sărbătoare poate veni un animator sau poate avea loc un spectacol distractiv.

Adresa: str. Independenței, 21/1
Telefon: 079 506 009

Adresa: str. Dumitru Rîșcanu, 7/1
Telefon: (+373) 060 651 000

Adresa: str. Valea Trandafirilor, 13/1
Telefon: (+373) 079 990 060

Adresa: str. L. Deleanu, 1/3
Telefon: (+373) 068 605 564

Facebook

Site

Petrecere veselă pentru copii la Pizza House

mamaplus

Pizzeria House te invită să sărbătorești ziua de naștere a copilului, unde te poți relaxa într-un interior plăcut, supraveghindu-i totodată pe cei mici în timp ce se joacă. În local există un spațiu special amenajat, unde copiii se pot bucura de jucării, pot alerga, dansa și sări. De asemenea, la eveniment poți invita un animator, poți aranja o masă festivă și un decor tematic pentru copii.

Adresa: bd. Moscova, 14/1
Numere de telefon: (+373) 078 90-80-00, (+373) 022 90-80-80
Program de lucru: luni - duminică de la 10:00 - 23:00

Facebook

Site

Petrecere pentru copii la Andy's Pizza

mamaplus

Rețeaua de restaurante Andy's Pizza poate deveni un loc de distracție pentru sărbătoarea copilului tău. Evenimentul pentru cei mici va fi distractiv, gustos și la un nivel înalt. Micii invitați vor fi încântați de meniul special conceput pentru copii. Practic, în fiecare restaurant din rețea există o cameră destinată copiilor, unde sărbătoritul și invitații săi se pot distra pe cinste. Poți decora zona copiilor cu baloane și să aranjezi o masă festivă chiar acolo.

Numere de telefon: (+373) 079 704 417, (+373) 060 777 606 - Svetlana

Facebook

Site

Sărbătoare pentru copii la Winnie Pooh Chișinău

mamaplus

O zi de naștere privată poate fi sărbătorită în centrul de distracție Winnie Pooh, unde copiii și părinții vor fi veseli și cu dispoziție bună. Sala centrului de divertisment poate fi închiriată. Aici poți organiza cea mai memorabilă și frumoasă sărbătoare, la care vor lua parte doar oaspeții invitați. La dispoziția ta stau următoarele: o sală confortabilă, mâncare delicioasă și impresii de neuitat.

Adresa: str. Nicolae Testemițanu, 23
Telefon: (+373) 0605 01 000

Facebook