mamaplus

Puncte termice individuale, instalate la USMF Nicolae Testemiţanu

-
//
29.11.2024

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova are costuri cu până la 20% mai mici pentru asigurarea cu energie termică a mai multor clădiri reconectate la sistemul centralizat de termoficare, după 15 ani de la debranșare.

mamaplus

În cadrul primului proiect de îmbunătățire a eficienței Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET) din Chișinău, au fost reconectate la Termoelectrica S.A. 46 de instituții publice, fiind peste 100 de clădiri în total, inclusiv și 12 cămine studențești, blocuri de studii și complexe sportive din cadrul USMF „Nicolae Testemiţanu”.

Potrivit directorului Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE), Ruslan Surugiu, sistemele centralizate de încălzire sunt cele mai eficiente sisteme pentru termoficare urbană, iar Punctele Termice Individuale (PTI) sunt un element esențial în oferirea consumatorului final a unui serviciu calitativ, cu posibilitatea de a își dirija propriul consum: 

„Împreună cu partenerii de dezvoltare, și anume Banca Mondială, avem deja o experiență largă în ce privește această abordare și pe parcursul a mai multor proiecte avem peste 600 de PTI-uri deja instalate”.

Directorul general Termoelectrica S.A., Iurie Razlovan, a subliniat că exemplul clădirilor reconectate la sistemul centralizat ale USMF „Nicolae Testemiţanu” dar și altele, demonstrează încă o dată faptul că PTI-urile sunt o soluție tehnică care trebuie să ajungă în fiecare clădire, fapt pe ce Termoelectrica S.A. mizează în cadrul proiectelor de dezvoltare și modernizare: 

„Punctul termic individual este un echipament care preia energia într-un mod controlat, prin niște schimbătoare de căldură, care asigură alimentarea cu căldură și prepararea apei calde menajere. Sunt niște echipamente inteligente, care permit consumatorului să controleze factura în final”.

Șeful campusului studențesc, USMF „Nicolae Testemiţanu”, Sergiu Stegărescu, a completat că până la instalarea PTI-urilor, în cadrul căminelor studențești apa caldă era livrată după un anumit grafic, iar cheltuielile pentru încălzire erau mari: „Noi ca Universitate, am scăpat de orice grijă ce ține de întreținere a PTI și în general de asigurarea cu agent termic și apă caldă menajeră. Costurile s-au diminuat cu 15-20% ceea ce noi făcusem calcule numai doar la consumul de gaz, fără amortizări, cheltuieli de personal, întreținere, piese de schimb”.

În cadrul celor două proiecte de îmbunătățire a eficienței Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică din Chișinău (PIESACET-1 și PIESACET-2) au fost instalate peste 600 de PTI-uri, iar în cadrul noului proiect „Tranziția durabilă către eficiența energetică în Moldova” STEEM sunt prevăzute altele 280 de echipamente suplimentar. Totodată, Termoelectrica S.A. este la o etapă avansată de negocieri cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind lansarea unui proiect ce prevede instalarea PTI-urilor în peste 2500 de clădiri.