Două cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în Chișinău. Ar fi vorba despre doi copii de nouă și, respectiv, zece ani din Centrul pentru refugiați din strada Testemițanu. În total, în acest Centru au fost confirmate până acum 21 de cazuri de îmbolnăviri.
Potrivit șefului Direcției asistență medicală și socială a municipiului Chișinău, Vladimir Bolocan, situația epidemiologică este atent monitorizată de către Centrul de Sănătate Publică Chișinău, transmite tv8.md.„Săptămâna trecută s-au identificat încă două cazuri de rujeolă în cadrul Centrului de refugiați. Este vorba de doi copii, unul în vârstă de nouă și altul de zece ani. În total fiind cumulativ 21 de cazuri. În rest, situația este sub control, alte focare noi nu au apărut, ceea ce înseamnă că populația din Chișinău se vaccinează, îi îndemnăm pe această cale să continue să se vaccineze”, a declarat Bolocan.
Săptămâna trecută, ANSP anunța că toate persoanele care prezentau simptome asociate infecției (febră, tuse, erupții cutanate) au fost spitalizate în instituții medicale, pentru a beneficia de tratamentul corespunzător. Ancheta epidemiologică continuă, iar persoanele respective se află sub supraveghere medicală.
Totodată, ANSP atenționează că rujeola este o infecție virală extrem de contagioasă care poate duce la complicații grave și îndeamnă părinții să își vaccineze copiii, ținând cont de situația epidemiologică în contextul național și regional. Tratament specific contra rujeolei nu există, dar putem preveni boala prin vaccinare. Vaccinarea se efectuează gratuit, la vârstele de 12 luni, 6-7 ani și 15-16 ani.
Părinții sunt îndemnați să se adreseze la instituțiile de asistență medicală primară pentru vaccinare. În cazul în care copiii nu au beneficiat de vaccin la vârstele corespunzătoare, medicul de familie va propune o schemă individuală de vaccinare.
De la începutul anului curent, în Republica Moldova au fost confirmate 29 de cazuri de rujeolă. Dintre acestea, 17 au fost notificate la beneficiarii unui Centru de plasament temporar pentru refugiați din Chișinău. Toate persoanele infectate nu au fost imunizate.