Aseară, în jurul orei 19:00 poliția din Strășeni a fost sesizată despre producerea unui accident rutier în apropierea localității Cojușna.
La fața locului, oamenii legii au stabilit că o femeie de 34 ani, în timpul conducerii unui automobil de marca „Mercedes”, nu a respectat prevederile RCR, preliminar din cauza vitezei, a pierdut controlul asupra volanului, ca urmare a derapat de pe traseu, inversându-se, scrie jurnal.md.
În rezultat, atât femeia, cât și cei trei pasageri minori de 11 și, respectiv, 2 copii de 4 ani au fost transportați la spital pentru acordarea ajutorului medical specializat, în scurt timp fiind externați.
Ofițera de presă a IP Hâncești, Mariana Didenco, a precizat pentru Jurnal.md că în rezultatul testării cu aparatul Drager, s-a constatat rezultat negativ la prezența alcoolului în aerul expirat.
Cazul este înregistrat și documentat de către polițiști pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.