Vaccinarea este un subiect pe cât de important, pe atât și de sensibil pentru mulți părinți. Cert este că în țările vecine se duce o luptă adevărată cu unele maladii, care pot fi combătute prin vaccinare. Iată de ce este esențial ca fiecare părinte să fie informat din prima sursă în legătură cu efectele imunizării copiilor și să ia decizii conștiente. La acest subiect s-a expus și pediatrul Mihai Stratulat pe grupul Ask a Doctor.
Ce înseamnă vaccinarea?
Vaccinarea înseamnă formarea anticorpilor și, astfel, a imunității specifice către agentul împotriva căruia a fost vaccinat.
Așadar, dacă un copil a fost vaccinat, înseamnă că are anticorpi și organismul lui este gata să lupte cu această boală, în caz că se îmbolnavește.
Dacă nu este vaccinat, înseamnă că din momentul în care se îmbolnavește, organismul abia începe să producă anticorpi, dar nu reușește să producă mulți și organismul cedează acestei boli.
Cum reacționează organismul copilului la vaccinuri?
Reacția organismului la un anumit vaccin depinde de fiecare organism în parte, de sistemul imun al copilului, cât de bolnăvicios a fost, de factorul genetic, de patologii asociate și nediagnosticate la timp, de mulți, mulți factori...
De ce nimeni nu se gândește la reacții atunci când îi administrați copilului AB sau 'Antivirale'? Doar și acolo sunt multe reacții, unele vor apărea mai târziu, pe termen lung... De ce nu vă gindiți la ele? Ce conțin? Ce efecte au? Pentru că, copilul este bolnav și necesită tratament urgent?
Nimeni nu se gândește ce se va întâmpla cu cel mic, dacă Doamne ferește, se va îmbolnăvi de Difterie sau Poliomielită! Difteria are consecințe letale! Copilul bolnav de Difterie va deceda! Copilul bolnav de Poliomielita va rămâne invalid pe viață. Dar acest lucru se va întâmpla, curând, în 2-3 ani...
Voi spuneți că vaccinurile sunt nocive? Dar tratamentul aplicat, pentru a trata copilul bolnav de aceste boli, oare nu este nociv? De zeci de ori mai nociv! Dar atunci nu o să vă pese de acest lucru, o să vreți să vă vedeți copilul sănătos! Dar nu întodeauna va fi posibil, din pacate...
De ce este nu se administrează vaccinul fără semnătura părinților?
Referitor la semnătura pe care o pune-ți înainte de vaccinare, este o practică internațională, se numește acord informat a mamei pentru injecție (metodă mini-invazivă). Același acord îl semnați și în spital când vă internați... Pe acela îl semnați cu ochii închiși, din pacate...
La final, pediatrul îndrăgit a mai adus câteva argumente pro vaccinare:
1. Datorită vaccinurilor noi am scăpat de aceste boli... Una câte una ele se întorc înapoi... Mai grav o să fie când vor apărea Difteria și Poliomielita... Deja a murit un copil de Difterie în Spania... Consecințele nevaccinării sunt grave!
2. Nu zic că vaccinurile (ca și orice alt medicament) sunt inofensive sau sigure 100% (eu nu particip la fabricarea lor), dar cu singuranță pot să vă zic că efectele adverse nu se datorează doar calității vaccinurilor, dar marea majoritate a cazurilor sunt efectul compatibilității organismului cu vaccinul...
De ce unii au anumite efecte adverse (posibil și grave, pe care eu încă nu le-am întâlnit) post vaccin și alții (cu zeci de mii mai mulți la numar) - nu?
3. Nu vreau să conving pe nimeni, dar vă rog să vă gândiți la toate aspectele acestui subiect, la consecințele pe termen lung ale nevaccinării. Doar imaginați-vă ce se întâmplă dacă reapare Difteria și Poliomielita (deja au fost întâlnire cazuri în EU și Ucraina)…
Sursa: Mamaplus.MD