Aproape toată lumea se îngrașă atunci când se află într-o relație, iar acest fapt este confirmat de știință. Cercetătorii cred că dragostea și fericirea ne determină să punem câteva kilograme pe noi.

mamaplus

Un studiu realizat de cercetătorii de la American Psychological Association a scos la iveală faptul că o relație fericită ne îngrașă. Timp de 4 ani, oamenii de ștință au monitorizat 169 de cupluri căsătorite. În acest timp au urmărit variațiile în înălțime, greutate, gradul de fericire și nivelul de stres în cuplu. În cazul cuplurilor căsătorite, situația este evidentă. Știți bine zicala „adio dietă, am verighetă”. Așa s-a stabilit că femeile, cele mai multe dintre ele, au tendința de a mânca mai mult atunci când sunt fericite. Atât de mult încât în primul an de căsătorie câștigă cel puțin 4 kilograme în plus.

Revista științifică PLOS One a publicat recent un studiu care a fost realizat pe parcursul a 10 ani, la care au participat peste 15 mii de australieni. Teoria a fost confirmată! Coordonatorul studiului, Stephanie Schoeppe, a declarat că celibatarii s-au îngrășat mai puțin – în medie 1,8 kg pe an, decât cei implicați într-o relație, care au câștigat în medie 5,8 kg în fiecare an. 

Atunci când persoanele aflate într-o relație nu mai au nevoie să arate bine și să fie slabe pentru a atrage un partener, se simt mai bine dacă mănâncă mai mult sau dacă mănâncă mai multe alimente bogate în grăsimi și zahăr. Iar dacă mai au și copii, sunt tentați să mănânce resturile sau gustările lor.

Sursa