Fiica jurnalistei Angela Gonța și a ex-premierului Vlad Filat este omagiată. Micuța Ekaterina împlinește astăzi frumoasa vârstă de 3 anișori.
Parcă mai ieri aflam că jurnalista Angela Gonța a adus pe lume un copilaș, o fetiță perfect sănătoasă căreia părinții i-au pus numele Ekaterina. Timpul însă a trecut ca gândul, iar astăzi frumoasa fetiță își sărbătorește cea de-a treia aniversare.
Încă de la primele ore ale dimineții prietenii Angelei Gonța au ținut să o felicite pe jurnalistă, dar și pe Ekaterina, cu ocazia acestei frumoase sărbători. Unul dintre cele mai frumoase mesaje a venit din partea unei colege de breaslă, jurnalista Aurica Rusnac-Jardan.
„La mulți ani, Ekăi! Dragoș și Luca o pupăcesc tare, tare și dulce de tot! (P.S. Și peste 20 de ani tot așa poză în așa componență să le facem!...)”, acesta a fost mesajul Auricăi Rusnac-Jardan.
Deși are numai trei anișori, Ekaterina este un copil foarte ingenios și talentat. De asta ne-am convins datorită povestioarelor postate de Angela Gonța pe rețelele de socializare. Una dintre cele mai recente și amuzante a fost următorul dialog:
Ekaterina: - Mama, te iubesc.
Angela Gonța: - Cât de tare, o întreb s-o pun în încurcătură.
Ekaterina: - Kak moiu sosku! (trad. Ca pe suzeta mea!)
Angela Gonța și fiica sa, Ekaterina, au revenit recent dintr-o vacanță la mare. După odihna bine meritată, jurnalista va reveni pe micile ecrane după o pauză de 3,5 ani și va prezenta buletinul de știri la noul post de televiziune TV8.
Amintim că Angela Gonța și Vlad Filat au divorțat în vara anului trecut. Conform unei hotărâri emise de judecătoria sectorului Râșcani, fiica acestora a rămas cu mama.
Sursa: odoras.md