Haideţi să nu renunţăm la rochii în lunile următoare şi să alegem modele care ne vor prinde foarte bine în timpul iernii îndelungate şi friguroase. Catifea, piele, caşmir şi lână – variante sunt multe şi toate sunt nu doar călduroase şi frumoase, dar şi multifuncţionale.
Rochia-pulover
O astfel de rochie trebuie cumpărată pentru cazurile când nu veţi avea chef nici seara, nici dimineaţa să vă gândiţi la ce să purtaţi la serviciu. Rochia-pulover nu are nevoie de accesorii complicate şi bijuterii, ea este potrivită şi pentru zilele de muncă, şi pentru cele de odihnă. În acest an rochiile de lână comode sunt prezentate sub formă de maletă şi, să recunoaştem, arată tare bine. Rochia-pulover poate fi folosită şi la crearea unor ţinute moderne, stratificate. De exemplu, puteţi îmbrăca sub ea cămăşi lungi, iar rochia o puteţi combina cu pantaloni negri clasici.
Nu purtaţi cizme cu toc la rochii-pulover scurte: este o combinaţie destul de nereuşită, chiar de prost gust. Botinele cu toc nu prea înalt sunt mult mai potrivite. Şi colanţii semitransparenţi trebuie lăsaţi înlocuiţi unii negri, maţi şi denşi (iar colanţii de culoarea pielii sunt interzişi categoric). Cu o rochie-pulover puteţi purta şi ghete greoaie cu şireturi, şi cizme tip bike style, iar în unele cazuri, şi botinele chelsea.
Rochia de catifea
Catifeaua este o ţesătură destul de capricioasă, care se integrează cam greu în garderobă în perioada caldă a anului, în schimb iarna ea se transformă în mod miraculos, pierzând nota teatrală şi căpătând mai multă practicitate şi prozaicitate. Trec primele două săptămâni cu zăpadă şi pare că rochia de catifea nu mai este la fel de elegantă şi se potriveşte chiar şi pentru serviciu. De altfel, de ce nu? Ziua rochia lungă de catifea cu mâneci lungi poate fi combinată cu cizme stil western, iar seara – cu încălţăminte cu toc înalt, dar solid. În plus, una dintre tendinţele sezonului de toamnă-iarnă sunt rochiile-sarafan din catifea, îmbrăcate deasupra maletei.
Sarafanul
Bine, chiar dacă formal sarafanul este mai mult o fustă decât o rochie, nu am putut să îl trecem cu vederea. Aţi cumpărat deja, probabil, diferite pulovere, cămăşi calde, malete, iar cu ajutorul sarafanului vă puteţi transforma cu uşurinţă garderoba într-un adevărat lego: schimbaţi topul şi adunaţi complimente.
Rochia din piele, piele întoarsă şi velur
Dacă rochiile din piele pot fi cumpărate şi vara, atunci modele de piele întoarsă şi velur sunt un fenomen de dată recentă. După analogie cu rochiile tip combinezon cu mâneci scurte, în perioada de iarnă acestea pot fi purtate cu pulovăraşe călduroase sau cardigane lungi în stilul anilor ’70. Cât priveşte încălţămintea, aveţi mână liberă: tocuri, platformă, şireturi, iar cu rochiile cloş puteţi purta chiar şi cizme deasupra genunchiului.
Rochia de tweed
Rochiile de tweed fără mâneci sunt un obiect vestimentar destul de universal. Primăvara acestea pot fi purtate cu cămăşi subţiri de mătase şi pantofi clasici, iar iarna – cu malete călduroase sau pulovăre. Rochia smoching scrută de tweed se potriveşte cel mai bine cu cizmele peste genunchi din piele întoarsă, însă şi cu o pereche de cizme clasice tip jockey rezultatul va fi la fel de bun. Destul de stilată este şi combinaţia dintre o rochie de tweed fără mâneci şi o bluză cu o fundă voluminoasă sau volănaşe în zona pieptului.
Lungimea maxi
Rochiile până la pământ cu mâneci lungi au, în acest an, mai multe variante: ele sunt confecţionate din lână, stofă fleece sau bumbac dens cu tul. În funcţie de stilul rochiei, putem crea ţinute în stil military (rochii de culoare kaki cu botine stil milităresc, cu şireturi, până la glezne) sau o variantă de iarnă a stilului boho (rochii pestriţe cu ghete grosolane şi o curea lată la talie).
Rochia de lână
Îndreptaţi-vă atenţia, în mod obligatoriu, spre rochiile de lângă de culoare bej, de lungime midi: ele se combină bine cu practic orice încălţăminte. Caşmirul dens, neted este parcă creat special pentru cizme riding clasice, iar cu rochiile-pulover, cu colan sub formă de mâneci, puteţi purta încălţăminte brogues pe platformă sau ghete stil biker.
Culoarea bej nu este preferata dumneavoastră? Nici o problemă. Există o mulţime de modele de rochii din lână şi caşmir. Nu vă opriţi la pulovărele mulate, dar atât de plictisitoare, şi alegeţi un croi mai liber, cu accesorii şi garnitură frumoasă, de exemplu cu poale bogate de culori aprinse.