Masala Puri – așa se numește pâinea indiană, moale și aromată, în componența căreia intră scorțișoară măcinată, piper roșu chili și piper negru. În India puține sunt mesele la care lipsește pâinea proaspătă de casă. Pâinea indiană se pregătește foarte ușor și repede. Aluatul nu trebuie să fie nici prea moale, nici prea tare. Dacă aluatul v-a ieșit prea tare, adăugați puțină apă și frământați din nou. Iar dacă aluatul este prea moale, mai adăugați niște făină. Pâinea poate fi servită la cină sau prânz, cu orice bucate sau ca gustare, ori cu fructe la ceai.
MOD DE PREPARARE
1. Amestecați într-un bol mare făina de grâu, pulberea de curcuma, piperul roșu chili, pulberea de coriandru, piperul negru măcinat (la dorință – ¼ de linguriță), sarea și 1 linguriță de unt.
2. Turnați apa în mijloc, cu porții nu prea mari. Frământați aluatul, amestecând cu mâinile în spirală din centru spre marginile bolului. Adăugați apă pe măsura necesității și frământați până obțineți un aluat neted. După 8-10 minute, ungeți suprafața acestuia cu restul untului și frământați încă o dată. Apoi împărțiți aluatul în 16 părți egale și conferiți-le formă de minge.
3. Luați o bucată de aluat, ungeți-l cu puțin unt și întindeți-l pe o suprafață de lemn până obțineți o formă rotundă, cu diametrul de 10-12 cm (untul va preveni lipirea aluatului de lemn). Nu întindeți aluatul prea subțire. Repetați procesul cu restul bucăților de aluat. Semifabricatele nu trebuie lăsate mai mult de 10 minute înainte de prăjire.
4. Turnați uleiul pentru prăjit în tigaie și încălziți-l bine la foc mediu: vom prăji puri în friteuză. Puneți cu atenție aluatul în ulei, iar acesta va ieși imediat la suprafață. Apăsați-l cu atenție cu o spatulă. 5. După ce aluatul se umflă ca o sferă, întoarceți-l pe cealaltă parte și prăjiți până capătă o culoare cafenie-deschis. Întregul proces de prăjire nu trebuie să dureze mai mult de 30-60 de secunde. Transferați pe o farfurie.