Ecaterina Colun, cosmetolog, stilist, maseuză şi mamă a două fetiţe minunate
Despre îngrijirea pielii şi a corpului putem vorbi, probabil, la infinit. Această tema a fost şi va fi mereu actuală, şi asta pentru că industria frumuseţii se dezvoltă cu o viteză nemaipomenită.
Astăzi însă vom vorbi nu despre simpla îngrijire zilnică a pielii feţei şi corpului (la această temă vom reveni în curând), ci despre îngrijirea în timpul sarcinii. Pentru mine a fost mereu de neînţeles că majoritatea femeilor din ţara noastră încetează să mai aibă grijă de ele în timpul sarcinii. Este posibil ca aceasta să îşi aibă originile în stereotipuri de gelul: „nu trebuie să îţi vopseşti unghiile, aceasta dăunează copilului” sau „mai bine nu îmi vopsesc rădăcinile părului, este prea nociv” etc.
Vreau să vă contrazic: acest lucru nu este deloc dăunător, iar din punct de vedere psihologic este chiar foarte folositor! Folositor pentru mamă, pentru că o mamă fericită este garanţia unui micuţ fericit.
Sarcina este o perioadă minunată, dar şi destul de complicată pentru întregul organism, inclusiv pentru piele. Dar multe probleme pot fi prevenite, dacă ştim despre ele din timp. Aşadar, principalele probleme care pot apărea la viitoarele mămici sunt:
- pigmentarea;
- acneea (coşurile);
- deshidratarea pielii;
- steluţele vasculare;
- vergeturile sau striurile.
Desigur, totul este individual: la unele femei sarcina decurge practic fără probleme, iar la altele este însoţită de un „buchet” întreg de surprize mai puţin plăcute.
Pigmentarea
Duşmanul nr. 1 al pielii în timpul sarcinii este soarele. În următoarele nouă luni pigmenţii vă pot cauza neplăceri. În cazul unor femei apare aşa-numita mască de sarcină (cloasma), o reacţie de fotosensibilitate, manifestată prin pete de formă neregulată, de culoare galben-brună-cenuşie, situate pe frunte, obraji, bărbie.
Acestea apar din cauza modificării echilibrului hormonal şi funcţionării susţinute a organelor interne. Tocmai de aceea pielea trebuie protejată de soare în orice perioadă a anului. Vara, produsele de îngrijire zilnică trebuie să conţină filtru SPF cu un indice de cel puţin 30, iar în unele cazuri chiar şi 50. Dacă mergeţi la mare, optaţi cu încredere creme de protecţie SPF de la 50 până la 80. Există o părere că dacă folosim produse de protecţie, bronzul nu se va prinde. Este e eroare! Vă veţi bronza, dar vă veţi bronza corect, fără pigmentare şi arsuri.
Acneea (coşurile)
Această problemă apare mai des în cazul tinerelor cu piele grasă şi combinată. Odată cu tulburările echilibrului hormonal se observă şi hiperfuncţia glandelor sebacee, soldată cu creşterea bruscă a secreţiei de sebum. Grăsimea în exces se acumulează în pori şi îi închide, ceea ce creează condiţii favorabile pentru înmulţirea bacteriilor şi declanşarea proceselor inflamatorii. Coşuri şi strălucire pot apărea chiar şi în cazul femeilor cu piele uscată.
Nu încercaţi să curăţaţi pielea în condiţii de casă cu ajutorul unor proceduri de curăţare profundă, băi de abur etc. În acest caz trebuie să folosiţi produse de îngrijire zilnică, care conţin componente ce absorb excesul de sebum. Şi, desigur, să aveţi grijă maximă de curăţenia pielii. Pentru pielea grasă/combinată, aceasta este regula nr. 1.
Deshidratarea pielii (uscarea şi descuamarea)
De cele mai multe ori uscarea şi descuamarea pielii se manifestă pe porţiunile descoperite – mâini, faţă, călcâie. Dar în unele cazuri (în special iarna), ele pot apărea pe întreg corpul. De regulă, uscarea şi descuamarea sunt o consecinţă a lipsei de vitamine (A, E, F) şi a calciului. De aceea pentru restabilirea nivelului de vitamine şi microelemente, medicii prescriu viitoarelor mămici, în unele cazuri, complexe de vitamine.
Cât priveşte îngrijirea exterioară, acestea trebuie să fie, în primul rând, produse orientate spre o hidratare profundă a pielii. Şi nu uitaţi că procedurile de salon sunt contraindicate în timpul sarcinii. De aceea, dacă aveţi greutăţi în a alege produsele potrivite în timpul sarcinii, solicitaţi ajutorul specialiştilor.
Steluţele vasculare şi varicele
Vasele sangvine pline de sânge venos se umplu cu sânge venos şi se umflă, formând pe suprafaţa pielii nişte „steluţe”, iar apoi adevărate pânze de păianjen. Pentru a uşura sau chiar a preveni apariţia varicelor, urmaţi următoarele recomandări:
- Eforturile fizice prea mari sunt interzise, iar pentru profilaxia varicelor în timpul sarcinii optaţi pentru încălţăminte comodă pe toc mic (3-5 cm) şi haine largi, fără părţi elastice.
- Urmăriţi regularitatea scaunului şi, dacă munca dumneavoastră este statică, efectuaţi de câteva ori pe zi gimnastică pasivă, recomandată pentru prevenirea varicelor picioarelor în timpul sarcinii.
- Masajul are o influenţă benefică asupra stării venelor.
Urmaţi aceste reguli simple şi este posibil ca varicele să nu vă facă probleme în timpul sarcinii.
Vergeturile sau striurile
Apariţia lor depinde de predispoziţia genetică individuală, gradul de elasticitate şi fermitate a pielii. Dunguliţele de pe abdomen, piept şi coapse, care apar din cauza întinderii pielii, pot fi abia vizibile, subţiri şi albe, însă în unele cazuri pot atinge 3-4 mm în lăţime, avea culoare mov-aprins sau roz. Cu timpul vergeturile capătă o culoare mai palidă şi devin aproape imperceptibile. Factori de risc sunt îngrăşarea bruscă şi lipsa hidratării.
Cremele speciale, loţiunile şi uleiurile hidratează şi hrănesc pielea, iar aceasta poate preveni apariţia striurilor. O metodă bună de profilaxie este automajaul cu utilizarea diferitor produse special concepute împotriva vergeturilor. Sutienul şi bandajul ales corect vor susţine burta şi sânii în timpul sarcinii, nepermiţând pielii să se întindă prea mult.
În într-un final vreau să spun că sarcina este cea mai minunată perioadă din viaţa femeii. Încercaţi să savuraţi din plin toate momentele legate de aceasta! De aceea, dragi actuale şi viitoare mămici, nu uitaţi de voi! Găsiţi 15 minute pe zi pentru a avea grijă de voi. Fiţi frumoase şi înfrumuseţaţi lumea! Pentru că femeia este universul care dă viaţă.