Cu siguranţă, una dintre variantele echilibrate şi bogate din punct de vedere nutritiv pe care le avem la dispoziţie pentru micul dejun al copiilor sunt cerealele. Mai exact, cerealele cu lapte. Dar ce cereale? Şi ce lapte? Care sunt alegerile sănătoase şi care sunt, dimpotrivă, cele de proastă calitate, nehrănitoare şi profund nesănătoase?
Dacă lactatele deja ridică semne de întrebare pentru multe persoane, pe lângă problema intoleranţelor punându-se des în discuţie în ultima perioadă şi problema calităţii sau a sănătăţii, să dezbatem pe larg, deci, subiectul cerealelor.
De ce ar fi o problemă în a alege unul dintre numeroasele sortimente care se găsesc pe rafturile oricărui supermarket? Nu sunt acestea pline de nutrienţi? Nu sunt ele sănătoase? Ei, bine, pentru a răspunde la această întrebare trebuie să înţelegem, pe de o parte, care sunt nutrienţii de care au nevoie copiii la micul dejun şi, pe de altă parte, care sunt ingredientele sau substanţele care le pot dauna grav sănătăţii.
Aşadar, este foarte important de ştiut că principalul nutrient de care au nevoie copiii, dar şi adulţii, sunt carbohidraţii, care ne conferă energia de care avem nevoie şi care hrănesc fiecare celulă a corpului uman, inclusiv celula cerebrală.
Doar că lucrurile nu sunt atât de simple. Pentru că, din păcate, există atât o categorie de glucide “carbohidraţi buni”, cât şi una cunoscută sub numele de “carbohidraţi răi”. Mai exact, din acestă ultimă categorie, a carbohidraţilor profund dăunători, se regăsesc, de fapt, carbohidraţii care au fost cândva “buni”, adică naturali şi plini de nutrienţi, dar prin prelucrare şi rafinare ei au rămas doar o masă de calorii goale, cu indice glicemic mare (se absorb brusc, crescând instantaneu nivelul zahărului din sânge) şi fără valoare nutriţională, consumul acestora putând conduce la obezitate, diabet şi multe alte afecţiuni.
În schimb, “carbohidraţii buni”sunt cei integrali, neprelucraţi şi nerafinaţi, care, pe lângă glucide, conţin şi fibre, minerale şi vitamine. Ca exemple de carbohidraţi nesănătoşi putem aminti toate produsele care conţin zahăr alb, făină albă sau alte cereale rafinate (alimente procesate, dulciuri, produse de patiserie, gemuri, dulceţuri, băuturi carbogazoase şi cerealele obişnuite pentru micul-dejun), iar printre produsele bogate în carbohidraţi sănătoşi pe care este bine să le consume atât adulţii, cât şi copiii, se numără fructele proaspete, legumele, cerealele integrale şi leguminoasele. Aceste produse bogate în carbohidraţi sunt meniţi a oferi organismului energia de care are nevoie, în special dimineaţa.
Evident că, în afară de glucide, organismul uman are nevoie, chiar dacă în doze substanţial mai mici, şi de ceilalţi doi macronutrienţi extrem de importanţi (proteine şi grăsimi), dar şi de vitamine, minerale şi fibre, fiind foarte important că nici unul dintre aceştia să nu lipsească şi că ei să fie prezenţi în alimentaţie în proporţiile optime de care are organismul nevoie.
Aşadar, din păcate, faptul că alegem din raftul supermarketurilor o cutie cu cereale pentru micul dejun, crezând că acestea sunt naturale, sănătoase şi, în consecinţă, potrivite alimentaţiei copiilor poate fi o mare greşeală. Pentru că, în schimb, aceste produse pot conţine doar cereale rafinate, fără prea multe fibre şi alţi nutrienţi esenţiali şi pot fi pline de zaharuri simple (fructoză din porumb, maltoză, dextroză), conservanţi, coloranţi artificiali şi mulţi alţi aditivi chimici, toate acestea afectând, în timp, în mod serios, sănătatea copilului.
În consecinţă, atunci când vine vorba despre un mic dejun sănătos pentru copilul tău, este indicat să îţi îndrepţi atenţia către produse cât mai naturale, care conţin unul sau mai multe tipuri de cereale integrale, cu un conţinut cât mai mic de glucide şi multe fibre, fiind, de asemenea, total lipsite de arome chimice, conservanţi chimici sau coloranţi artificiali şi alte chimicale.
Sursa: csid.ro