mamaplus

Silvia Petrov, despre nașterea fetiței sale: ”Eram sigură că mor, a fost oribil…”

-
//
11.12.2019

Frumoasă, cochetă și cuminte, fetița prezentatoarei TV Silvia Petrov are acum o lună și jumătate. În cadrul unei emisiuni TV, tânăra mămică a povestit cum se descurcă în noul său rol și cum a fost la naștere.

A fost teribil. Eram foarte curajoasă la început, pentru că sarcina a decurs bine, nu am avut toxicoză. Înainte de naștere mă simțeam fanstastic, eram foarte activă peste tot și nu mă așteptam să nasc mai devreme cu o săptămână. Pe cât de frumoasă a fost perioada de sarcină, pe atât de oribilă a fost nașterea. Am născut natural. Travaliul a durat extrem de mult, eram sigură că o să mor… pe bune, nu mai aveam forţe. 
Durerea e insuportabilă, sunt sigură că nici un bărbat nu ar tolera-o. În ultima fază am apelat la anestezie, chiar cu o oră înainte de naştere, pentru că pur şi simplu, nu mai rezistam. Sergiu a fost alături de mine, a asistat la naştere, a fost alături de mine de dimineaţă până a apărut Aris pe lume, a fost cel care a filmat, fotografiat, a văzut tot ce s-a întâmplat atunci… dacă nu era el, nu ştiu dacă mă descurcam. Chiar dacă erau vreo 7-10 specialişti medici lângă mine, nu mă simţeam în siguranţă, aşa cum mă simţeam lângă el. N-am vrut să fac cezariană, pentru că recuperarea e mai grea.”

mamaplus

”Seamănă cu tata, dar e agitată ca Silvia” – așa o vede pe Aris Rosalie tăticul său Sergiu Crețu, care adoră să-i urmărească fiecare gest și mișcare. Totodată, Silvia spune că fetița este capricioasă și vrea toată atenția celor din jur. Mai în glumă, mai în serios, mămica are impresia că… micuța ei vorbește uneori cu extratereștrii, pentru că scoate niște sunete ciudate. 

Recent, fetița a avut parte și de prima sa experiență în calitate de model, într-o ședință foto tare dulce.

mamaplus

Nu mi-e frică să îmi arăt copilul, pentru că mă mândresc cu ea. Am creat o aură pozitivă în jurul ei și chiar nu vreau să o ascund, doar nu e un monstru. Nu știu de ce alte mămici preferă să-și ascundă copiii. Energia pozitivă ți-o creezi tu.”, a specificat Silvia pentru cei curioși.

Prezentatoarea a mai adăugat că nu-și dorește copii, cel puțin în următorii 5 ani, pentru că ”ar trăda-o pe Aris Rosalie”.

Reamintim că Silvia Petrov este căsătorită cu omul de afaceri Sergiu Crețu. Cei doi și-au legat destinele acum un an.

mamaplus