mamaplus

Patru factori care pot declanșa contracții false în ultimul trimestru de sarcină

-
//
23.04.2021

În ultimul trimestru de sarcină sunt mai multe momente când simți contracții în sarcină, dar nu întotdeauna este cazul să îți iei bagajul de maternitate și să mergi spre spital. Este foarte important să știi că atunci când contracțiile false lovesc, vei simți o strângere a mușchilor abdominali. Chiar dacă, de cele mai multe ori, nu sunt dureroase, e posibil să resimți și durere. Îți poți da seama că ești în travaliu atunci când contracțiile sunt distanțate uniform (de exemplu, cinci minute distanță), iar timpul dintre ele devine din ce în ce mai scurt (trei minute distanță, apoi două minute, apoi unul). Contracțiile adevărate vor deveni, de asemenea, mai intense și mai dureroase. Ca să revenim la subiect, îți vom prezenta în continuare patru factori principali care pot provoca apariția unor contracții false în ultimul trimestru de sarcină.

Deshidratarea

Contracțiile pot fi declanșate de deshidratare. În sarcină, volumul de sânge aproape se dublează, iar când te deshidratezi, fluxul de sânge către uter se reduce, cauzând crampe și contracții.

Suprasolicitarea

Grăbite să termine de bifat toată lista de activități înainte ca bebelușul să vină pe lume, multe mămici se suprasolicită, uitând că organismul lor are nevoie acum, mai mult ca niciodată, de odihnă. Alte mămici exagerează cu exercițiile fizice în sarcină, antrenându-se ca și când ar urma să participe la vreo competiție. Suprasolicitarea, mai ales în ultimul trimestru de sarcină poate declanșa contracții – în unele cazuri este vorba despre o alarmă falsă, în altele, nașterea se poate declanșa timpuriu, cu adevărat. La orice semn de amețeală, palpitații, dureri la nivelul pieptului, oprește-te imediat din activitatea pe care o făceai și stai liniștită pentru câteva minute. Dacă simptomele nu dispar și sunt însoțite și de contracții dureroase, sună medicul!

Sexul

În general, sexul în sarcină este sigur pentru bebeluș și poți fi activă sexual până aproape de naștere, dacă medicul nu recomandă lipsa de activitate sexuală, din cauza unor boli cronice sau a unor complicații în sarcină. Sexul în sarcină în trimestrul trei poate declanșa însă contracții, din cauza prostaglandinelor din spermă și a oxitocinei eliberate în timpul stimulării sânilor sau a orgasmului. Oxitocina este aceleași hormon care determină corpul să intensifice contracțiile pe măsură ce travaliul se declanșează și avansează. Pentru a evita orice potențial risc de naștere prematură, vorbește cu medicul tău și lămurește toate neclaritățile legate de sexul în sarcină în trimestrul trei.

Complicații în sarcină

Contracții în sarcină pot fi declanșate înainte de începerea propriu-zisă a travaliului și ca urmare a unor posibile complicații. Vizitele prenatale regulate sunt esențiale pentru a monitoriza starea ta de sănătate și dezvoltarea bebelușului. La fiecare dintre consultațiile prenatale, menționează medicului orice simptome noi sau care ți se par în neregulă, pentru a putea depista din timp eventuale probleme și a evita riscul de naștere prematură.

Contracții în sarcină însoțite de dureri de spate sau dureri abdominale, o presiune la nivelul pelvisului, sângerări sau pierdere de lichid amniotic sunt simptome care te trimit la spital pentru evaluare și monitorizare.

Din săptămâna 37 de sarcină începi să simți contracții din ce în ce mai des, pe măsură ce corpul începe pregătirea pentru travaliu și naștere.

Contracțiile se vor simți mai întâi ca niște crampe menstruale, vor fi intermitente și nu prea dureroase, mai degrabă neplăcute.

La prima naștere multe dintre viitoarele mame se grăbesc să meargă la spital la primele contracții, dar mulți medici le sfătuiesc să prelungească șederea acasă, un mediu calm și familiar fiind necesar în această fază a travaliului. Nașterea nu are loc ca în filme și câteva ore vor trece din momentul fazei timpurii a travaliului și până la expulzia bebelușului. Starea de confort a mamei este cea mai importantă, așa că dacă ea se simte în siguranță la spital, aproape de medicul și echipa care o vor ajuta să aducă pe lume bebelușul, nu ar trebui să mai amânați plecarea vizitei la maternitate.