Dacă citiți acest articol este posibil să fi auzit despre cercetările realizate în anii 1970 care făceau legătură între folosirea laptopului în timpul sarcinii și avortul spontan, greutatea mică a fătului la naștere și malformații. În acel moment se credea că monitoarele și calculatoarele pot emite cantități periculoase de radiații care ce ar dăuna copiilor nenăscuți.
Totuși, cele mai recente cercetări arată că acest lucru nu este valabil și că viitoarele mămici pot folosi laptopul cu încredere. Acum se cunoaște faptul că ecranele de laptop și monitoarele de pc produc niveluri foarte scăzute de radiații electromagnetice neionizante, care nu afectează fătul. De fapte este același tip de radiație produsă de TV sau radio.
În ceea ce privește folosirea laptopului în sarcină este de subliniat faptul că aceste echipamente portabile se supraîncălzesc destul de mult. Prin urmare, când folosiți laptopul nu-l țineți în brațe sau în apropierea burticii pentru că supraîncălzirea poate afecta fătul. Apoi, este indicat de asemenea să nu țineți laptopul pe brațe pentru că s-ar putea să vă ardă pe picioare. Cel mai bine este să lucrați pe el așezat pe o masă sau pe o suprafață plană, tare. Sigur, puteți folosi ceea ce se numește un cooling pad. Nu uitați să verificați periodic riscul de supraîncălzire al laptopului și curățați-l periodic în mod profesionist, într-un service.
Dacă folosiți laptopul în sarcină (și după aceea) cel mai important lucru la care trebuie să fiți atentă este sănătatea, confortul dumneavoastră. În acest sens, țineți cont de sfaturile următoare:
- Faceți pauze din când în când, ridicați-vă de pe scaun și deplasați-vă. În general se recomandă o pauză de 10 minute la o oră, dar pe măsură ce sarcina avansează pauzele trebuie să fie mai dese sau mai lungi.
- Reglați-vă scaunul și displayul laptopului încât să aveți o postură confortabilă. Ochii ar trebui să fie la aceeași înălțime ca și partea superioară a displayului. Antebrațele trebuie să stea oarecum orizontale, cu încheieturile drepte. Spatele trebuie să fie bine susținut, picioarele drepte pe podea sau pe suport.
- Aranjați-vă tastatura, displayul și documentele astfel încât să evitați efectul de orbire și să fiți nevoită să faceți mișcări incomode pentru a vedea ce e pe ecran.