mamaplus

”Ciclu peste sarcină”. Este oare posibil să fii însărcinată și să ai menstruație în prima lună?

-
//
22.06.2021

Ai auzit, probabil, despre termenul de ”ciclu peste sarcină” și faptul că unele femei experimentează sângerări în primele săptămâni de sarcină. Medicii susțin însă că acesta este doar un mit și explică unanim că este imposibil să ai menstruație pe parcursul celor nouă luni de sarcină. Totuși, menstruația nu ar trebui confundată cu sângerarea de implantare.

Dacă ai un ciclu menstrual regulat, unul dintre ovare eliberează în fiecare lună câte un ovul, proces numit ovulație. În perioada următoare, uterul se pregătește pentru o eventuală sarcină. Mai exact, stratul său intern, care poartă numele de endometru, se vascularizează intens și se îngroașă. Dacă ovulul este fecundat de un spermatozoid, embrionul rezultat se implantează în endometru. În caz contrar, endometrul îngroșat se elimină sub formă de sânge menstrual.

Ce ascunde sângerarea?

Deseori confundate cu menstruația, sângerările care pot să apară la gravide chiar din prima lună nu sunt cauzate de ciclul menstrual. Aceste sângerări sunt destul de frecvente, astfel că una din patru femei le experimentează în primele 12 săptămâni de la concepție, potrivit unui studiu realizat de specialiștii Universității North Carolina, din SUA.

Cu toate acestea, sângerările de la început de sarcină nu sunt neapărat alarmante și periculoase pentru evoluția acesteia. În multe cazuri, „menstruația” din prima lună de sarcină este, de fapt, sângerarea de implantare, explică specialiștii autorității britanice privind reglementarea sănătății, NHS- National Health Service.

Sângerarea poate semnala un avort

„Ciclul peste sarcină” mai poate fi și o sângerare a colului uterin după un contact sexual sau după ce ai făcut un examen ginecologic. Sarcina produce modificări ale colului uterin, care devine mai vascularizat și mai sensibil, astfel că poate sângera mai ușor.

Sângerarea din prima lună de sarcină poate semnala și probleme serioase, cum ar fi un avort spontan sau o sarcină extrauterină. O sarcină din cinci sfârșește prin avort spontan, iar cele mai multe dintre ele se produc în primele 12 săptămâni (3 luni) de la concepție, mai explică experții autorității britanice privind reglementarea sănătății.

Sarcina ectopică se formează în afara uterului, de obicei pe una dintre trompele uterine, unde embrionul nu se poate dezvolta. Sângerarea vaginală apare, în aceste cazuri, între săptămânile 4 și 12 de sarcină.

Când să mergi la medic

Când menstruația este diferită de lunile anterioare și știi că este posibil să fii însărcinată, trebuie să mergi la medic pentru un consult de specialitate. O sângerare mai abundentă decât de obicei, crampele abdominale puternice, amețelile și stările de leșin pot semnala probleme care îți pun viața în pericol, așa cum sunt avortul spontan și sarcina extrauterină.