Sarcina vine cu o grămadă de provocări, dar și temeri, mai ales dacă ești la prima experiență de acest fel. Există, însă, o regulă de aur, aceea de a fi în permanent contact cu medicul care-ți urmărește sarcina, de a-i asculta sfaturile și de a-i împărtăși întotdeauna temerile cu care te confrunți.

În cele ce urmează, îți vom vorbi despre ce să nu faci la început de sarcină astfel încât să treci mai ușor peste această perioadă și să te asiguri că bebelușul tău se dezvoltă în mod corespunzător.

Începutul sarcinii se referă în special la primele luni de dezvoltare a embrionului, adică la primul trimestru.

Ce să nu faci la început de sarcină

Începând de acum, va trebui să nu mai consumi alcool, cafea, ceai negru, verde sau roșu. Renunță, de asemenea, la droguri, dacă te afli în această situație, și nu-ți autoadministra medicamente dacă nu ai o recomandare de la medicul curant.

Nu mai fuma!

Cu siguranță, este foarte greu pentru un fumător să renunțe dintr-odată la acest obicei nociv. Însă riscurile inhalării de fum de țigară pe perioada sarcinii sunt considerabile, favorizând apariția unor probleme de sănătate precum hipertensiune și sângerare în timpul sarcinii. De asemenea, fumatul crește riscul de avort spontan, de deces intrauterin al fătului sau de naștere prematură și diminuează producția de lapte matern. Potrivit studiilor, riscul de avort spontan la care se supun femeile care fumează este dublu față de același risc în cazul gravidelor nefumătoare. Totodată, nașterea prematură este de trei ori mai frecventă la femeile care fumează.

Nu te expune factorilor toxici: lacuri, vopsele, acetonă, dezinfectanți!

Dacă este necesar să treci printr-o zonă în care simți mirosul puternic al acestor substanțe, pune-ți mască și mănuși și părăsește cât mai curând locul.

Renunță să-ți mai vopsești părul cu vopsea permanentă!

Specialiștii spun că unele dintre substanțele aflate în compoziția vopselei de păr sunt teratogenice, adică pot provoca malformații.

Nu te epuiza și nu pierde nopțile!

Odihna este extrem de importantă în această perioadă solicitantă a vieții tale. Nivelurile ridicate de progesteron, efortul făcut de organismul tău pentru a asigura dezvoltarea copilului pot să te epuizeze.

Nu efectua activități fizice care să presupună un efort prea mare!

Activitatea fizică nu trebuie să lipsească, dar este necesar să fie moderată. Plimbările, yoga, pilatesul sunt ideale.

Foarte important! Evită stresul! Fă tot ce ține de tine ca să te relaxezi și să fii însoțită permanent de o stare de bine.

Simptome specifice începutului de sarcină

Acum că ai aflat ce să nu faci la început de sarcină, descoperă și transformările care se vor petrece în corpul tău odată cu instalarea sarcinii.

Începutul de sarcină aduce cu sine anumite stări specifice. Oboseala și lipsa de energie sunt simptome des întâlnite în primul trimestru de sarcină. Acestea apar ca urmare a schimbărilor hormonale și emoționale specifice acestei perioade. Adesea, vei adormi instantaneu după ce vei pune capul pe pernă.

Un alt simptom specific începutului de sarcină îl reprezintă urinările frecvente, ca urmare a faptului că volumul de sânge crește, iar rinichii sunt nevoiți să proceseze o cantitate mult mai mare de lichid.

Vei observa, de asemenea, că devii mai sensibilă la mirosuri

Astfel, vor exista mirosuri care, deși înainte îți plăceau sau îți erau indiferente, acum îți vor provoca greață.

Apropo de greață, un alt simptom specific primelor trei luni de sarcină îl reprezintă grețurile și stările de vomă. Acestea se pot manifesta destul de repede după concepție. Deși se vorbește despre „grețuri matinale”, trebuie să știi că aceste stări pot apărea pe tot parcursul zilei.

Sarcina vine la pachet cu fel de fel de pofte alimentare, care de care mai ciudate. Dar și cu aversiuni față de anumite alimente. Poți manifesta pofte pentru alimente pe care altădată le detestai și, totodată, îți pot provoca greață alimente pe care, înainte de sarcină, le adorai.

Un alt simptom des întâlnit la începutul sarcinii este balonarea, senzație care te poate însoți pe tot parcursul perioadei respective. Aceasta apare ca urmare a faptului că sistemul tău digestiv digeră acum mult mai greu alimentele. Ajunse în stomac nedigerate complet, acestea fermentează, de unde senzația de balonare.