Grețurile matinale sunt una dintre cele mai comune probleme ale gravidelor, în primul trimestru de sarcină. Unele femei, mai norocoase, au doar o stare de disconfort ușor dimineața; altele varsă aproape zilnic la prima oră, în timp ce o categorie, din fericire redusă, ajung la camera de gardă cu perfuzii care să combată starea de deshidratare în care ajung pentru că nu reușesc să consume nimic. Faptul că grețurile matinale sunt atât de răspândite nu înseamnă că trebuie să le suporți fără să crâcnești. Există remedii naturale și simple la care poți apela pentru a te simți mai bine.

Ghimbir

Ghimbirul este cunoscut pentru aroma sa puternică și pentru beneficiile pe care le are pentru tractul digestiv. Printre altele, el are și proprietăți antiemetice sau, cum spunea bunica, “taie greața”. Îl poți consuma în ceaiuri calde sau reci, în apa minerală, sau în înghețată pe băț, ori de câte ori simți că ți se face rău.

Alimente acre

Cele mai multe viitoare mămici susțin că atunci când consumă ceva acru, senzația de greață le dispare sau se ameliorează mult. Poate fi vorba despre un suc de portocale, o limonadă, apă cu lămâie, bomboane acrișoare și așa mai departe.

Menta

Se pare că mirosul și gustul mentolat sunt eficiente în a reduce din intensitatea senzației de greață. Poți căuta bombonele mentolate sau poți apela la o pastă de dinți mentolată, fără fluor, cu care să te speli pe dinți după fiecare masă. Guma de mestecat poate fi și ea o opțiune.

Smoothie-uri

Poate fi dificil să mănânci mâncare solidă atunci când stomacul tău se revoltă, dar un smoothie poate fi hrănitor și mult mai ușor de tolerat, mai ales că poți include în el exclusiv ingredientele acelea pe care ți le dorești.

Pâine prăjită și covrigei uscați

Mâncărurile uscate, care par să “absoarbă” din aciditatea din stomacul tău, au și efectul de a reduce senzația de greață. Totuși, ai grijă să nu exagerezi cu sarea, nu e niciodată binevenită.

Vitamina B6

Se pare că un mic supliment de vitamina B6 este eficient în reducerea senzației de greață din timpul sarcinii. Doar 25 mg de vitamina B6, de 3 ori pe zi, te pot ajuta să te simți mai bine și să tolerezi alimentele, susțin unii specialiști.

Lichide

Mai ales dacă vomiți des, este important să crești consumul de lichide la 10 căni de apă pe zi, în locul celor 8. Unele gravide nu suportă apa ca atare; pentru ele există soluția limonadelor slabe, a apei înghețate, a cuburilor de pepene congelat și așa mai departe. Încearcă să limitezi consumul de lichide la perioadele dintre mese, și să eviți să bei multă apă la masă.

Acupunctura și presopunctura

Aceste două metode tradiționale folosesc presiunea pentru a atinge niște centri nervoși, manevre ce se pot dovedi extrem de eficiente în tratarea grețurilor matinale în sarcină. Există brățări speciale care combat starea de greață, care sunt disponibile în farmacii.

O tehnică simplă și eficientă este următoarea: folosește buricele a 3 degete pentru a apăsa ferm la baza palmei, în zona în care se măsoară pulsul. Respiră adânc și lent și apasă zona indicată timp de măcar un minut, crescând gradual intensitatea apăsării până când resimți un ușor disconfort.

Rămâi activă

Probabil că atunci când ți-e greață, ultimul lucru de care ai nevoie este o repriză de jogging, dar adevărul este că o plimbare poate să te ajute să te simți mai bine, sunt suficiente 20 – 30 minute pentru ca organismul să sintetizeze endorfinele care te vor ajuta să te simți mai bine.

Schimbă obiceiurile alimentare

Unele femei spun că au reușit să scape de grețurile matinale asigurându-se că mănâncă mese mici și frecvente. Se pare că vreo doi biscuiți sărați imediat ce te-ai trezit te pot ajuta să începi ziua mult mai bine.

Elimină din dietă unele alimente

Există alimente care pot accentua starea de greață și de disconfort. Alimentele grase, cele foarte dulci sau foarte condimentate, cele care balonează, pot fi eliminate din dietă, cel puțin pentru o perioadă de timp. Multe femei susțin că mesele bogate în proteine și carbohidrați, cele sărate, cele uscate, nucile, semințele, par să amelioreze starea de greață.

Evită mirosurile puternice

În ceea ce privește factorii declanșatori ai stării de greață, mirosurile puternice sunt pe primul loc. Stai la distanță de parfumuri, fum de țigară și orice mirosuri pe care le percepi ca foarte deranjante. Mai ales când e vorba de gătit, multe femei se plâng de mirosul de carne fiartă sau de cel de pește; dacă te poate ajuta cineva la gătit, e minunat.

Alege momentul potrivit din zi pentru suplimentele nutritive

În general, gravidelor le sunt recomandate suplimente de vitamine și minerale, însă fierul pe care îl conțin acestea poate accentua starea de greață. Poți încerca să le iei seara, înainte de culcare, pentru a reduce senzația de greață, însă există riscul ca ele să țină somnul la distanță.

Dacă nici o metodă nu funcționează, poți consulta medicul, care îți poate schimba vitaminele cu o variantă care nu conține fier. Necesarul de fier este foarte mare, dar mai târziu în sarcină; în primul trimestru, el poate fi evitat, dacă rezultatele analizelor tale sunt normale.

Mănâncă cu măcar două ore înainte de culcare

Chiar dacă uterul tău este încă mic și nu presează pe organele tale interne, influența modificărilor hormonale asupra digestiei se face simțită, astfel încât refluxul gastroesofagian poate reprezenta o problemă. Asigură-te că timp de măcar o oră după ce mănânci poți păstra o poziție verticală, iar seara lasă să treacă măcar 2 ore între cină și culcare.

Odihnește-te bine

Lipsa de somn nu face decât să accentueze starea generală de rău. În mod neașteptat pentru multe dintre gravide, disconfortul legat de poziția de somn poate apărea cu destul de mult timp înainte ca sarcina să fie evidentă, de aceea nu e niciodată prea deveme să investești într-o pernă pentru gravide care să te ajute să menții poziții de somn cât mai corecte.