Atenție şi la scăldat! Numai în acest an, 10 copii au murit înecați în lacurile şi râurile din Republica Moldova. Pentru a preveni astfel de tragedii, a fost organizat un flashmob, pe malul lacului din Parcul Dendrarium din Chişinău, unde 20 de copii au dansat şi i-au îndemnat pe cei mari şi pe mici să fie prudenți atunci când merg la scăldat.

Copiii sunt participanți ai unei tabere de vară şi s-au întrecut la îmbrăcarea vestelor de siguranță, aruncarea colacului şi a funiei de salvare. Scafandrii au organizat un master–class pentru elevi şi le-au prezentat echipamentul de intervenție în misiuni de căutare subacvatică.

Autoritățile trag un semnal de alarmă şi îndeamnă oamenii să fie vigilenți când merg la scăldat pentru a preveni cazurile de înec.

„Stimați părinți, supravegheați copiii voştri şi regulile de comportament sunt destul de simple, nu permiteți copiilor să se scalde în locuri necunoscute”, afirmă Oleg Malașevschi, şef Direcția Generală Prevenție IGSU.

Potrivit datelor oficiale, de la începutul acestui an, în lacurile şi râurile din Republica Moldova şi-au pierdut viaţa 63 de persoane, între care 10 copii.

mamaplus
mamaplus
mamaplus
mamaplus