Data viitoare când vrei să petreci momente de vis cu partenerul tău, pune-ți alarma înainte! Noi cercetări au scos la iveală ora ideală din zi în care tu şi jumătatea ta puteți să trăiți clipe minunate împreună, pentru a vă merge apoi mai bine tot restul zilei.

Poate că voi doi preferați sexul seara, când ziua de lucru s-a încheiat şi nimeni nu vă mai poate deranja. Sau poate o partidă scurtă la prânz, când toți colegii vă ştiu plecați la masă, face minuni pentru viața voastră sexuală. Toată lumea are preferințele ei legate de sex, evident, dar, dacă îți doreşti să ai un libidou de invidiat, să-ți redescoperi partenerul ca-n prima zi, există o oră anume din zi când e cel mai bine să faci dragoste. Care este aceasta?

Un studiu recent, realizat de compania britanică Forza Industries, a făcut cunoscut faptul că cea mai bună oră de făcut sex, conform informațiilor strânse de ei, este destul de devreme dimineața, la 7.30. Dacă îți începi ziua în acest fel, n-ai decât de câştigat!