A mai rămas exact o lună până la vacanța de iarnă. În acest an, vacanța intersemestrială începe pe 25 decembrie 2021, iar elevii vor avea la dispoziție 16 zile pentru odihnă. Conform structurii standarde a anului de învățământ 2021/2022, revenirea la ore va fi în ziua de 10 ianuarie.

E de menționat că și studenții au vacanță de iarnă, care începe, le fel, pe 25 decembrie și durează până pe 9 ianuarie. Totuși, tinerii care-și fac studii la universități ar trebui să consulte calendarul academic al instituției, pentru că acestea sunt individuale și ar putea fi diferite de la o universitate la alta. Totodată, pentru studenții din anii absolvenți, vacanța este mai scurtă: mai exact, aceștia merg în vacanță cu câteva mai târziu decât colegii lor.

Amintim că vacanța de toamnă a elevilor a fost prelungită din cauza condițiilor epidemiologice. Autoritățile încă nu au anunțat nimic despre o eventuală prelungire a vacanței de iarnă, însă acest lucru nu este exclus, în cazul în care ne vom confrunta cu un număr mare de infectări de COVID-19.