Loviturile la cap, în rândul celor mici, pot fi motive de sperietură și panică pentru părinți, mai ales când se află la primul copil, însă nu toate acestea trebuie să ne trimită de urgență la medic. De altfel, specialiștii în pediatrie transmit un mesaj important părinților, care trebuie să învețe să diferențieze o lovitură ușoară, banală și nepericuloasă de una cu un potențial grav.

”Toți copiii se și lovesc. La o lovitură mai puternică, creierul și straturile de sub os pot inflama, ele când se inflamează cresc, iar spațiul este limitat și atunci pot apărea probleme din ce în ce mai grave. Trebuie să putem știi când există un potențial de a se agrava după căzătură.

Copilașii care încep să meargă, cel mai probabil vor lua căzături, primele cred că sunt cele când încep să se rostogolească, dar atenție, încep să se rostogolească de pe la 3 luni. Unii chiar mai devreme, fac o mișcare bruscă, nu este chiar o rostogolire, se împing în picioare și pot cădea, de pe pat, de pe canapea, de pe masa de înfășat”, a explicat dr. Ilinca Tranulis, medic pediatru.

Potrivit medicului, o căzătură de pe pat, cel mai probabil se soldează cu o sperietură pentru copil și părinte.

Oasele craniului unui bebeluș sunt foarte flexibile, nu sunt sudate încă și asta permite să nu evolueze foarte periculos. Atâta timp cât copilul, în clipa în care a căzut, auzim că plânge imediat, deci nu își pierde starea de constiență, nicio secundă, iar apoi îl luăm în brațe și se liniștește în 2-3 minute, pentru că a trecut sperietura, și se comportă normal, nu varsă, nu este foarte somnolent, nu este foarte agitat. Agitația poate să însemne durere de cap persistentă, cel mai probabil nu s-a întâmplat absolut nimic.

”Dacă vorbim de o căzătură de la o înălțime mai mare, de pe masa de înfășat, adică de la aproximativ un metru, atunci acești bebeluși trebuie verificați pentru că poate apărea inflamația straturilor de sub oasele capului, trebuie mers la un consult de neurochirurgie, dacă există în zonă, dacă nu la un pediatru care decide dacă trebuie trimis mai departe la un consul de specialitate.

Copiii care încep să stea în funduleț, mai ales pe spate. Căzătura este impresionantă prin zgomotul pe care îl face capul copilului lovit de gresie, dar din nou, cel mai probabil nu se întâmplă nimic foarte periculos. Poate să îl doară lovitura, poate să se sperie, dar cam atât”, a mai spus pediatrul.

Casca de protecție, obligatorie

mamaplus

Odată cu creșterea copiilor și modul în care vor cădea acești a va fi diferit. Dacă la cei foarte mici cele mai frecvente căzături sunt pe spate, deci capul este primul care ia contactul cu solul, fie că e vorba de parchet sau gresie, după ce încep să învețe deprinderea mersului căzăturile pe spate sunt mai rare, iar cele în față devin mai frecvente.

Avantajul este că aceștia se pot opri în cădere în mânuțe și astfel contactul cu solul poate fi mai redus. De aceea este important să îi învățăm pe cei mici să pună mânuțele în timpul căderii, cu alte cuvine, să învețe cum să cadă fără să se lovească.

”Pe măsură ce cresc, crește viteza, crește înălțimea și crește și folosirea a tot felul de vehicule care prind viteză mai mare - motocicle, biciclete. Este obligatorie, când încep să folosească astfel de vehicule, folosirea căștii de protecție. Toată lumea ar trebui să știe că la aceste sporturi, unde poți să prinzi viteză, casca poate fi salvatoare”, a mai spus pediatrul, care a subliniat importanța și necesitatea folosirii scaunului auto încă din momentul în care se vine cu bebelușul de la maternitate.

”La copii mici, ce mai este salvator, este că în mașină să se circule în scaunul auto cu centurile puse, din prima zi, când îl ducem de la maternitate. De fiecare dată în centuri, este interzis copii în față, pe banchetă, plimbându-se prin mașină. Este un risc extrem de mare”, a explicat medicul.

Loviturile la cap și semnele care trebuie să îi alarmeze pe părinți

Potrivit medicului, cel mai mare pericol în privința loviturilor la cap este cea de până la 4 ani, când pot avea loc cele mai frecvente și mai periculoase traumatisme. Din păcate nici după această vârstă copii nu sunt scutiți de evenimente. ”Se mai pot lovi când mai cresc puțin, dacă de exemplu trec pe lângă un leagăn care se mișcă. O rachetă, un lemn, un obiect tare sau un obiect cu viteză foarte mare duce la un traumatism ce trebuie verificat de un medic”, a spus pediatrul, care a explicat, de asemenea, care sunt semnele la care trebuie părinții să fie atenți după un astfel de episod și care să îi trimită imediat la medic.

”Somnolență, agitație, copil care se dezechilibrează, copil care nu mai leagă foarte bine cuvintele, vărsăturile este foarte important să nu le ignorăm. Toate acestea sunt motive de mers la un consult, ele pot apărea oricând în următoarele două zile, deci se poate să nu apară imediat iar copilul să se comporte oarecum normal, iar dacă în următoarele 48 de ore pot să apară aceste simptome trebuie mers la spital”, a concluzionat pediatrul.