Grădinița este prima instituție în care copilul face cunoștință mai îndeaproape cu lumea din jur. De-a lungul anilor, copilul învață multe lucruri noi și se pregătește pentru următoarea etapă din viața lui – școala. Ultimul matineu la grădiniță este emoționant atât pentru copii, cât și pentru părinți. În acest an, mai multe mămici cunoscute publicului de la noi și-au însoțit copilașii la evenimentul ”Adio, grădiniță„, iar noi am surprins emoțiile și trăirile lor.

Rodica Rusu și Mark

mamaplus

Prezentatoarea TV Rodica Rusu este mamă de băiat și se mândrește mult cu prima lui realizare – cea de a absolvi grădinița. Micuțul Mark va păși anul acesta în clasa întâi, însă până atunci savurează din plin copilăria.

”Am plâns eu, a plâns și tatăl lui. E foarte emoționant, pentru că realizezi că timpul trece atât de repede, Parcă mai ieri era bebe și azi deja se pregătește de școală. Când mă gândesc la asta, iar vreau să plâng. Doar Mark mi-a oferit atâtea lacrimi de fericire.”, ne-a povestit prezentatoarea emisiunii Mama Mia.

Tatiana Heghea și Regina-Raluca

mamaplus

La o săptămână de când a devenit mămică pentru a treia oară, Tatiana Heghea are parte de un nou episod de emoții frumoase. Fiica ei, Regina-Raluca, își ia rămas bun de la grădiniță și în curând va deveni elevă în toată regula.

”Am scăpat azi un sac de lacrimi! Nici nu vă puteți imagina cum au plâns și copiii, câte emoții au fost acolo. Vreau să-i mulțumesc micuțului Tiberiu, bebelușul nostru dulce, pentru că hotărât să vină pe lume exact când trebuia, ca mama să fie în formă. Nu mi-aș fi imaginat să nu fiu prezentă la matineul Ralucăi. Nu m-aș fi iertat niciodată. Dar, chiar și la a șaptea zi de după nașterea lui Tiberiu, mama e în formă și el a mers cu noi. A stat cu tati afară, după care am ieșit și l-am alăptat, iar la final am făcut poze cu Raluca.”, povestește Tatiana Heghea.

Ella Chistol și Andreea

mamaplus

Acum câteva zile, și bloggerița Ella Chistol a devenit mămică de absolventă. Fetița ei, Andreea, și-a luat diploma de absolventă și este foarte mândră că a bifat prima etapă importantă din viața ei. Andreea va împlini 7 ani în această vară, iar Ella spune că nu îi vine să creadă că fiica ei este deja atât de mare.

Sabina Rusnac și Anca

mamaplus

La cei șase anișori și jumătate, Anca este o fetiță foarte sârguincioasă și abia așteaptă să pășească în clasa întâi. Ea a absolvit clasa pregătitoare (clasa 0), iar evenimentul i-a emoționat până la lacrimi pe părinții săi. Food bloggerița Sabina Rusnac a publicat și o fotografie de familie cu această ocazie.

Maria Ciorici și Mirela

mamaplus

Acum o săptămână, fiica bloggeriței Maria Ciorici a spus ”Adio, grădiniță„ și foarte curând va păși pe o nouă treaptă, în lumea cunoștințelor. Fiind diagnosticată cu o tulburare din spectrul autist, fiica ei în vârstă de șase ani s-a adaptat mai greu la grădiniță, însă datorită efortului depus de mama ei și de educatoare, Mirela a reușit să obțină rezultate bune.

”Lacrimile îmi curgeau șiroaie... Când a crescut fata mea, nu știu...”, a mărturisit bloggerița Maria Ciorici pe rețelele sociale.

Rusalina Russu și Darius

mamaplus

Prezentatoarea TV Rusalina Russu a marcat într-un mod mai deosebit ultima zi de grădiniță a fiului său Darius și se mândrește cu faptul că încă îl mai poate ține în brațe, chiar dacă a mai crescut între timp.

”Eu încă îl mai poț ține în brațe. Adio grădiniță! 7 ani de provocări! Copilărie-dulce poezie”, a fost mesajul transmis de Rusalina Russu pentru prietenii săi de pe rețelele sociale.