Bicarbonatul de sodiu este o pudră cu numeroase beneficii atât pentru sănătate şi frumusețe, dar poate fi folosit cu succes şi în gospodărie sau gastronomie. De exemplu, bicarbonatul adăugat în maşina de spălat elimină mirosul neplăcut din prosoape, iar cel folosit în preparatele culinare ajută la obținerea unui aluat aerat, fraged şi pufos.

Astăzi vom vorbi însă despre bicarbonatul de sodiu adăugat în apa în care faci baie, deoarece proprietățile sale curative pot ameliora numeroase afecțiuni dermatologice.

Adaugă în apa din cadă 2-3 plicuri cu bicarbonat de sodiu, o lingură de sare Epsom şi câteva picături de ulei esențial (lavandă, ylang-ylang, salvie etc.), amestecă bine şi „plonjează” în apa cu minunate virtuți terapeutice.

Iată 7 motive să adaugi bicarbonat în apa în care faci baie:

1. Ameliorează iritațiile de scutec

Nu doar adulții pot beneficia de miraculosul bicarbonat, ci şi copiii, deoarece este un ingredient sigur, fără reacții adverse. Adaugă câteva lingurițe de bicarbonat în apa în care face baie copilul, iar pielea acestuia va redeveni moale, fină, fără iritații.

2. Elimină infecțiile fungice

Bicarbonatul de sodiu are proprietăți antifungice, fiind astfel excelent în rezolvarea unor probleme precum candida intertrigo sau ciuperca piciorului. Pe lângă tratamentul indicat de medic, fă-ți un obicei din a face săptămânal o baie în cadă, în care să adaugă câteva plicuri de bicarbonat – acesta  inhibă dezvoltarea fungilor şi previne leziunile la nivelul pielii.

3. Elimină mirosul neplăcut al pielii

Atunci când organismul se detoxifică (aşa cum e în cazul mahmurelii de a doua zi sau după o perioadă în care ai urmat un tratament cu antibiotice, de exemplu), pielea ta poate avea un miros persistent, care nu dispare cu niciun gel de duş parfumat. Pentru astfel de situații, apelează la bicarbonatul de sodiu! Adaugă câteva plicuri în apa de îmbăiat, iar porii vor fi curățați excelent. Astfel, mirosul va dispărea şi pielea se va simți şi va fi curată, reîmprospătată, fără ajutorul parfumurilor din gelurile de duş care doar maschează de fapt problema.

4. Calmează simptomele urticariei

Această afecțiune se manifestă prin mâncărime intensă a pielii şi apariția unor porțiuni ridicate de piele, de culoare roşie. Cremele pe bază de corticosteroizi ameliorează aceste simptome, dar dacă vrei o soluție naturală, aplică pe zona respectivă un amestec de apă şi bicarbonat de sodiu, lasă să acționeze 10-15 minute, apoi fă-ți un duş cu apă rece.

5. Eliberează tensiunea musculară

În combinație cu sarea Epsom, bicarbonatul de sodiu face minuni pentru cei care au febră musculară sau care se confruntă cu dureri de spate.

6. Detoxifiază pe exterior şi la exterior

Bicarbonatul de sodiu este excelent pentru eliminarea toxinelor din corp, dar şi de pe piele, lăsând-o curată şi hidratată în profunzime.

7. Ameliorează eczemele şi elimină mâncărimile pielii

Se recomandă îmbăierea în apă călâie, nici prea rece, dar nici prea fierbinte, altfel pielea se poate usca şi mai tare, iar roşeața se poate agrava.