Unele dintre decorurile propuse mai jos  pot fi confecționate în condiții de casă. De exemplu, micuțul, sub supravegherea atentă a părinților, va putea face singur   fantoma din tifon, fantoma-ghirlandă sau candela din borcane micuțul, pe când sculptarea dovleacului e mai bine să fie realizată de către părinții, iar copilul să aleagă numai decorurile și elementele de decorare.

7 decorațiuni pentru  Halloween pe care le poți confecționa singur

1. Fantoma din tifon

Fantoma este unul dintre personajele îndrăgite de Halloween, copiii deghizându-se în acest personaj, iar decorurile care le simbolizează împodobesc casa în ajunul Sărbătorii Tuturor Sfinților.   

Cum se confecționează?

  • Aveți nevoie de: sârmă, sticlă de plastic, baloane (mingi de ping-pong sau de altfel) și de un pulverizator cu amidon.
  • Mai întâi trebuie să faceți carcasa din sârmă, sticlă și balon, după care să  acoperiți construcția cu bucata de tifon.
  • Când este gata construcția, pulverizați soluția cu amidon. Fantoma este aproape gata, rămâne să  așteptați să se usuce tifonul – desenați ochii și așezați-o pe o policioară.

7 decorațiuni pentru  Halloween pe care le poți confecționa singur

7 decorațiuni pentru  Halloween pe care le poți confecționa singur

2. Fantome mici

Este o idee asemănătoare cu cea anterioară, deosebindu-se prin aceea că în loc de amidon puteți utiliza clei, precum și că puteți realiza mai multe fantome mai micuțe din aceeași bucată de tifon.

Cum se confecționează?

  • Aveți nevoie de: un balon, pahare din hârtie sau de plastic, tifon, clei instant, vas.
  • Puneți paharele unul peste altul și le fixați-le cu scotch. Înăuntrul paharului superior introduceți un balon. Apoi tăiați bucăți de tifon de lungimea și lățimea necesară, îmbibați-o cu clei instant, plasați-o pe construcția pregătită și așteptați până se usucă tifonul. 
  • Găurim atent paharul, încleiem 2 ochi din pânză întunecată sau hârtie colorată. Acum nu v-a rămas decât să atârnați fantoma pe lustră, ușă sau pe anumite cârligașe.

7 decorațiuni pentru  Halloween pe care le poți confecționa singur

7 decorațiuni pentru  Halloween pe care le poți confecționa singur

3. Ghirlandă originală

Cum se confecționează?

  • Pentru a confecționa o astfel de ghirlandă, veți avea nevoie de o instalație de iluminare pentru sărbătorile de iarnă cu lămpi micuțe, pânză albă, foarfece și ață. 
  • Tăiați pătrățele de pânză albă, cu care veți înfășura lămpile, faceți o tăietură la mijloc prin care trecem firul de ghirlandă.
  • Fixați pânza cu ață și desenați mutrițe cu marker negru.

O astfel de ghirlandă va înfrumuseța, în mod original, ferestrele, ușile, ramele geamurilor și chiar noptierele.

7 decorațiuni pentru  Halloween pe care le poți confecționa singur

7 decorațiuni pentru  Halloween pe care le poți confecționa singur

7 decorațiuni pentru  Halloween pe care le poți confecționa singur

7 decorațiuni pentru  Halloween pe care le poți confecționa singur

4. Candelă din borcane

Confecționați candele singuri, în calitate de suport folosiți borcane simple, vor fi foarte originale și simpatice, cu ele veți putea înfrumuseța   pridvorul, bordurile și intrarea în casă. De exemplu, felinarul lui Jack poate fi confecționat dintr-un pahar sau dintr-un borcan învelit în hârtie colorată.

Cum se confecționează?

  • Aveți nevoie de: borcane, suport pentru lumânări, lumânări, hârtie colorată, clei, marker.
  • Înveliți borcanele cu hârtie colorată sau colorați-le cu guașă, desenați pe ele diferite mutrițe, pânză de  păianjeni, fantome și păianjeni. Felinarele  de acest tip pot fi confecționate de sine stătător de către micuț, sub supravegherea părinților.  
  • Apoi încleiați ochii și gura, decupate din hârtie neagră, sau orice alt desen, de exemplu o cloanță pe mătură. O lumânare aprinsă va reda atmosfera necesară. 

7 decorațiuni pentru  Halloween pe care le poți confecționa singur

7 decorațiuni pentru  Halloween pe care le poți confecționa singur

5. Un stol de lilieci

O decorațiune extraordinară, care o puteți confecționa împreună cu micuțul, este un stol de lilieci. În primul rând, această decorațiune este ușor de realizat, iar în al doilea rând, copiii preferă sa decupeze diferite figurine.

Cum se confecționează?

Pentru confecționare aveți nevoie de un tipar de liliac, pentru decupare, apoi să le fixați pe perete, ușă sau geam cu ajutorul unui scotch cu două fețe.

7 decorațiuni pentru  Halloween pe care le poți confecționa singur

7 decorațiuni pentru  Halloween pe care le poți confecționa singur

6. Felinarul lui Jack

Unul dintre elementele obligatorii de Halloween este dovleacul. Dacă aveți invitați în ajunul Sărbătorii Tuturor Sfinților, cu ajutorul felinarelor lui Jack veți crea o atmosferă adecvată. Pentru micuți, sculptarea dovleacului reprezintă o ocupație interesantă.  

Cum se confecționează?

  • Alegeți un tipar, după care tăiați dovleacul.
  • Alegeți un dovleac de formă ovală și cu pereți subțiri.
  • Tăiați partea de sus a dovleacului sub formă de zigzag, altfel capacul va luneca, și curățați interiorul. Pentru un rezultat excelent, peretele care îl sculptați trebuie să aibă o grosime de 2-3 cm.  
  • Desenați modelul dorit pe dovleac. Alegeți un cuțit ascuțit și sculptați dovleacul după șablon.
  • Rămâne doar să iluminați dovleacul. Puteți introduce înăuntru un felinar. Dacă optați pentru lumânări, alegeți-le după mărimea dovleacului, flacăra nu trebuie să se atingă de capacul dovleacului.

7 decorațiuni pentru  Halloween pe care le poți confecționa singur

7. Pălărioarele de vrăjitoare

Dacă organizați o petrecere în legătură cu Halloweenul pentru prieteni sau pentru copii, astfel de accesorii vor servi drept decor al mesei. Acestea pot fi puse pe paiele din cocteiluri sau pe lingurițele de desert, asigurând o atmosferă de sărbătoare.

Cum se confecționează?

  • Aveți nevoie de: hârtie neagră, foarfece și clei.
  • Pentru confecționarea a două pălărioare decupați de 3 cerculețe: unul mai mare și două mai mici. Tăiați cercul mare în două jumătăți și din fiecare jumătate confecționați două conuri. Apoi încleiați conurile obținute  pe cele două cerculețe mai mici,  astfel pălărioarele sunt gata.
  •  În acest mod puteți confecționa pălărioare pentru toți  invitații.

7 decorațiuni pentru  Halloween pe care le poți confecționa singur

7 decorațiuni pentru  Halloween pe care le poți confecționa singur