Un logoped enumeră cauzele principale ale întârzierii vorbirii la copii

Există părinți care își fac griji dacă observă că micuțul lor a împlinit vârsta de un anișor și încă nu pronunță primele cuvinte. Între timp, alți părinți consideră că la această vârstă un copil ar trebui să aibă alte priorități, iar tăcerea sa nu este un motiv de îngrijorare. Lodopedul Elena Kosinova explică în continuare cum stau, de fapt, lucrurile și care sunt cei cinci factori esențiali din cauza cărora un copil nu vorbește până la vârsta de doi ani.

”De-a lungul anilor s-au schimbat multe în ceea ce privește dezvoltarea limbajului în rândul copiilor. Acum 25 de ani se considera că un copil ar trebui să rostească primele sale cuvinte în jurul vârstei de 10 luni, iar frazele scurte făceau parte din vocabular pe la vârsta de 1,5 ani. Acum însă ne bucurăm când cei mici încep să vorbească după vârsta de un an, iar frazele scurte apar mai târziu, după împlinirea vârstei de doi ani”, subliniază logopedul Elena Kosinova.

Cu siguranță, fiecare copil se dezvoltă în mod individual, iar dacă observi că fiul vecinei începe să vorbească încă de la vârsta de 10 luni, asta nu înseamnă că ar trebui să-l compari imediat cu copilul tău. Unii micuți încep să rostească primele cuvinte la 2 sau chiar la 3 anișori. Cauzele pot fi diverse. Află care sunt ele în cele ce urmează.

Factorul fizic

Dacă un copil are un sistem nervos sănătos și bine dezvoltat, atunci dezvoltarea limbajului se va forma mult mai devreme - viitorii centri de vorbire „construiesc conexiuni” cu alte părți ale creierului. Dar, se întâmplă ca aceștia să fie în stare de repaos. Nu sunt deteriorați, însă de dezvoltă în propriul lor ritm.

”Copilul este absolut sănătos, nu suferă de tulburări neurologice. Totuși, ca să vă asigurați că este anume așa, ar trebui să vă adresați la un specialist.”, recomandă logopedul.

Factorul ereditar

Dacă cel mic tace o perioadă îndelungată de timp, încearcă să afli dacă în familia ta au mai fost astfel de cazuri. Probabil vei rămâne surprins să afli, spre exemplu, că sora soțului nu a vorbit până la vârsta de doi ani, iar fratele tău a început să pronunțe primele cuvinte la vârsta de 3 ani.

Genul copilului 

Potrivit specialiștilor, sexul bebelușului influențează direct dezvoltarea vorbirii. La băieței formarea funcției motorii și a limbajului se desfășoară mai lent decât în cazul fetițelor. Acest fapt este demonstrat științific și confirmat de majoritatea părinților.

Factorul psihologic

Din punct de vedere medical, copilul este absolut sănătos, însă nu vorbește. În ziua de azi întâlnim tot mai mulți copii care nu vor să vorbească, afirmă logopedul Elena Kosinova. Copilul își acoperă urechile cu mâinile în timpul discuției, își acoperă gurița și o oprește pe mama atunci când ea încearcă să-l determine să vorbească. În unele situații poate fi vorba despre o întârziere de limbaj, iar în altele specialiștii suspectează tulburarea de spectru autist. În acest caz este necesar să vă adresați în primul rând la logoped, apoi la un psiholog care vă va ajuta să interacționați corect cu copilul.

Factorul social

Odată cu dezvoltarea tehnologiilor informaționale, părinții comunică tot mai rar cu copiii. Un micuț de doi ani știe cum să instaleze o aplicație în telefon, însă nu știe cum să comunice cu oamenii sau copiii de vârsta lui.

”Copilul se dezvoltă doar în procesul de joacă sau cu ajutorul unor activități comune. Este oare telefonul o activitate comună? Atunci când copilul stă singur cu ochii țintiți în ecranul telefonului sau al televizorului, este normal să nu aibă nevoie de comunicare. Este adevărat că nu putem opri dezvoltarea acestor tehnologii, însă nu poți merge împotriva naturii. S-a schimbat lumea din jur odată cu apariția gadgeturilor, însă fiziologia omului nu s-a schimbat, iar asta va duce la o întârziere în dezvoltare”, afirmă logopedul Elena Kosinova. 

Specialista mai subliniază că, în cazul în care la vârsta de 1 - 1,5 ani a copilului observați că cel mic nu pronunță absolut niciun cuvânt, este absolut necesar să mergeți la un logoped. Nu uitați că cea mai bună soluție este comunicarea permanentă cu copilul.