Un studiu britanic a concluzionat că doar jumătate de oră de calitate petrecută de mamă alături de copil  ajutându-l la lecții, jucând un joc împreună sau citind ceva interesant, îl pot ajuta enorm pe copil, oferindu-i o bază emoțională solidă. Impactul acestui timp de calitate dintre mamă și copil este major.

Cercetătorii de la Universitatea Essex din Marea Britanie au studiat timp de 16 ani comportamentul a peste 8000 de copii și mămicile lor, pentru a înțelege cum influențează prezența mamei dezvoltarea emoțională și intelectuală a copilului.

”Avem două descoperiri majore în finalul acestui studiu: Prima este că mamele care petrec zilnic timp angajându-se în activități educaționale cu copiii lor între vârsta de 3 și 7, ajută în mod substanțial la dezvoltarea socială a copilului. APOI, în afara faptului că acești copii vor avea note mai bune la scoală și vor intra la facultăți mai ușor, vor fi adulți mai echilibrați, mai puțin agresivi și mai fericiți.”, susține Marco Francesconi, profesor la Universitatea Essex.

Cercetătorii au subliniat că părinții pot face o mare schimbare pozitivă pentru dezvoltarea ulterioară a copilului în societate. Așa că mămici, lăsați Facebook-ul și petreceți-vă mai mult timp cu copilul pentru că astfel îl pregătiți mai bine pentru viață. E un timp de calitate pe care numai o mămică îl poate oferi copilului și la asta nu există alte priorități.