Maternitatea se învață ”din mers”, iar mamele cu experiență s-au convins deja de mai multe ori că testarea n-are nicio vină, atâta timp cât nu afectează în niciun fel copilul, ci dimpotrivă, îi poate îmbunătăți calitatea vieții. Pentru ca cel mic să se dezvolte armonios, somnul odihnitor este absolut necesar. O bloggeriță și mamă a doi copii a împărtășit cele mai bune trucuri de adormit copilul care în cazul ei au funcționat perfect.

  • Păstrează camera bebelușului luminoasă pe timpul zilei – în primele zile din viața lui, bebelușul nu știe exact când e zi sau noapte, așadar, pe timpul zilei e indicat să îl expui la cât mai multă lumină și zgomot.
     
  • Menține camera întunecată pe timpul nopții – noaptea, bebelușul trebuie expus la cât mai puțină lumină și liniște. 
     
  • Folosește jaluzele care blochează lumina.
     
  • Schimbă-i hainele dimineața – lumina și ritualul de schimbare a hainelor îl ajută pe cel mic să facă diferența între zi și noapte.
     
  • Nu-l lua în brațe de fiecare dată când face zgomot – de multe ori ei se liniștesc foarte repede singuri și adorm la loc. Ridicându-l în brațe de fiecare dată când mornăie e posibil să îi strici somnul.
     
  • Stabilește o oră de culcare mai devreme – chiar dacă nu pare logic, copiii se pare că adorm mai repede și mai bine dacă îi culci mai devreme, în jurul orei 18:00.
     
  • Folosește muzică ambientală liniștitoare (în engleza acest concept este cunoscut sub numele de white noise) – ajută bebelușul să doarmă mai bine și acoperă zgomotele din casă.
     
  • Lasă-l să tragă câte un pui de somn în pătuțul lui – de multe ori bebelușii adorm în cărucior sau în scaunul de mașină, însă cel mai bine e că ei să ațipească cât mai des în pătuțul lor, pentru a face mai ușor asocierea pătuț-somn.
     
  • Nu lăsa bebelușul să fie prea obosit, pentru că va fi mult mai greu de adormit.
     
  • Stabilește o rutină a orei de somn și ține-te de ea în fiecare zi – nu contează ora la care îl duci la somn, important este să te ții de această oră în fiecare zi. Astfel copilul învață când e ora de somn.
     
  • Fă-i masaj bebelușului înainte de somn (indicat după baia de seară).
     
  • Înfașă-l pe timp de noapte – bebelușii dorm mai mult și mai adânc dacă sunt înfășați strâmt.
     
  • Nu schimba scutecele pe timp de noapte.
     
  • Evită contactul vizual cu cel mic noaptea.
     
  • Dacă îl alăptezi noaptea, nu-l lăsa să râgâie, deoarece aceasta acțiune îl poate trezi și îi poate strica somnul.
     
  • Păstrează temperatura camerei în jurul a 22 de grade – copii adorm mai repede dacă e puțin mai rece în cameră. Temperatura ar trebui să fie și mai mică, între 18 și 20 de grade Celsius.
     
  • Folosește un umidificator – ajută bebelușul să respire mai bine pe timpul nopții.
     
  • Pune copilul în pătuț cât este treaz – chiar dacă pare o sarcină imposibilă, e indicat să îl pui în pătuț înainte să adoarmă profund, astfel el învață de mic să adoarmă singur.
     
  • Mai multe ațipeli pe timpul zilei = un somn mai bun pe timp de noapte – se spune că dacă un bebeluș nu doarme ziua, sigur doarme mai profund noaptea. O zi lipsită de câte un pui de somn duce la extenuare și, după cum spuneam mai sus, bebelușul adoarme mult mai greu.
     
  • O metodă care funcționează: schimbă scutecul + mângâie-l pe burtică + alăptează-l + vorbește-i în șoaptă + leagănă-l.
     
  • Hrănește-l cât mai mult pe timpul zilei pentru a nu se trezi prea des noaptea pentru asta.
     
  • Trezește-l dimineața devreme dacă se întâmplă să doarmă mai mult.
     
  • Hrănește-l în timp ce doarme – unele mame își trezesc bebelușii în jurul orei 22:00 pentru a-i hrăni consistent, așadar lasă bebelușul să doarmă mai mult pe timpul nopții și să se trezească mai rar.