Pentru ca micuțul tău să crească sănătos și să se dezvolte normal, are nevoie de cel puțin, 60 de minure de activitate fizică pe zi.
Dacă e vorba de un elev, atunci, cu siguranță, că acesta petrece minim 4 ore pe zi la birou sau mai rău, la birou în fața calculatorului. Dacă mai pui aici timpul în care își face temele, se joacă la calculator sau vorbește cu amicii de pe rețelele de socializare, se pare că nu mai rămâne timp pentru activitate fizică.
Sedentarismul este un risc major atât pentur adulți, cât și pentru copii, pentru că favorizează apariția bolilor coronariene și a accidentelor vasculare cerebrale.
Pentru copii prezintă un pericol și mai mare pentru că ei încă cresc, sistemul lor osos se dezvoltă și dacă micuțul are un mod de viață inactiv și pe de asupra mai are și o poziție incorectă la birou, pot apărea probleme oftalmologice sau ale coloanei vertebrale, precum: cifoza, scolioza sau lordoza. Pentru a evita astfel de probleme de sănătate, este important ca masa de lucru și scaunul de birou pentru copil să fie adaptate nevoilor sale. Biroul trebuie să aibă o înclinație de 15 grade și scaunul să fie reglabil.
De asemenea, este important ca cei mici să facă pauze după fiecare 45 de minute de stat pe scaun, pentru a-și relaxa corpul și pentru a schimba poziția.
Alte efectele negative ale sedentarismului asupra vieții copiilor
Lipsa activității fizice reduce masa musculară și face ca și cele mai simple activități să fie cauzatoare de durere. De asemenea, inactivitatea poate crește riscul de a suferi dureri fizice și psihologice, precum migrene, dureri musculo-scheletice și abdominale.
O viață sedentară în copilărie poate avea un efect de domino al obiceiurilor proaste și comportamentului necorespunzător în viitor. Copiii care nu au stil de viață activ obișnuiesc să aleagă gustări nesănătoase, ceea ce duce la creșterea în greutate.
Un stil de viață inactiv afectează și sănătatea psihică a copiilor. Potrivit studiilor recente, copiii care sunt sedentari se pot simți deprimați, pot prezenta schimbări de dispoziție și stări de anxietate. Când este activ, corpul eliberează endorfine și serotonină, ceea ce duce la îmbunătățirea stării de spirit. Totodată, copiii care nu sunt activi au tendința de a se enerva mai rapid.
Un alt efect negativ al sedentarismului este dereglarea ciclului de somn. Chiar dacă muncește intelectual, corpul rămâne odihnit, drept urmare, pot apărea insomniile.
Pentru a evita toate aceste probleme, propune-i copilului tău să practice un sport, să iasă cu prieteni afară, la joacă sau la o plimbare. Se știe foarte bine că cei mici au tendința să mimeze comportamentele pe care le văd la părinții lor, așa că fii un exemplu pentru copilul tău. Încearcă să practici un sport și poate că micuțul tău tot se va interesa, mergeți împreună la alergat, faceți exerciții de yoga, ieșiți la picnic, ocupați-vă cu grădinăritul mergeți în călătorii etc.