Egoismul nu este o trăsătură înnăscută, ci apare și se dezvoltă în timp, iar părinții ajung de multe ori să contribuie la acesta. O echipă de cercetători a realizat un studiu în acest sens, iar psihologii au întocmit o listă cu recomandări pentru părinții care vor să educe copii înzestrați cu altruism.

Altruismul, definit ca grija și devotamentul în serviciul altora, începe cu o bază de empatie, abilitatea de a înțelege sentimentele altei personae. Pentru a-i ajuta pe copii să dezvolte empatie, părinții trebuie să pună accent pe inteligența emoțională, să învețe copiii să identifice sentimente și să le proceseze. Este important să creezi un loc în familie ca ei să se simtă confortabil să exprime și să discute sentimente din viața de zi cu zi, inclusiv emoții puternice. În acest fel le vor putea identifica la alte persoane.

Studiu despre egoismul la copii

Cercetătorul din cadrul Universității Michigan, Felix Warneken, a petrecut 17 ani studiind copii și a învățat că cei mici manifestă comportamente altruiste încă de la o vârstă extrem de fragedă. Acesta a declarat pentru presă că “ceea ce am descoperit este că cei mici sunt înzestrați cu o tendință cu bază biologică de a le păsa de cei din jur. Ei sunt dornici să ajute de la o vârstă fragedă, și fac acest lucru în mod spontan, fără să fie rugați, să li se ofere o recompensă sau să fie observați de părinți. Acest lucru ne face să credem că natura umană nu este pur și simplu egoistă, însă suntem echipați cu înclinații altruiste care pot fi provocate.“

Între timp, adulții joacă un rol important în ghidarea copiilor pe măsură ce cresc și învață să își echilibreze altruismul și interesele personale. 

Empatia la copii, dezvoltată încă din primii ani de viață, poate determina relații mult mai autentice în viața de adult deoarece manifestarea emoțiilor devine astfel mult mai respectuoasă, înțelegătoare şi plină de bunătate. Empatia la copii nu este o trăsătură fixă, ea poate fi dezvoltată, încurajată și cultivată de către părinți, frați şi profesori empatici. Ajutându-i pe copii să înțeleagă sentimentele ce stau în spatele comportamentelor negative și conducându-i spre concluzii mai blânde, pentru că anume așa se învață empatia.