Sportul este izvor de sănătate. Practicat cu cap și constant își aduce aportul la o dezvoltare sănătoasă și armonioasă a copilului. Practicarea cu regularitate a unui sport își spune cuvântul asupra abilităților motrice (coordonare, viteză, anduranță, suplețe), cognitive (vedere, înțelegere), tactice și sociale.

Dr. Alin Popescu, medic specialist în medicina sportivă, a oferit câteva informații cu privire la tipurile de activități sportive ce pot fi alese în funcție de vârsta, personalitatea și temperamentul copilului.

De reținut:

  • Pentru o alegere reușită a unui sport, solicitați și părerea copilului. Este foarte important ca sportul practicat să fie îndrăgit de către copil.
     
  • Este indicat ca un copil să vadă cât mai multe sporturi până a se decide asupra unuia cu care va „rămâne” pe termen lung. Așa cum probabil știți, preșcolarii au o capacitate redusă de atenție și concentrare scurtă, astfel având dificultăți în a înțelege, de pildă, un joc de echipă. Fără discuții, cea mai potrivită activitate pentru această grupă de vârstă, din punct de vedere sportiv, este cea de natură individuală (așa cum este înotul) sau, din punct de vedere al programului zilnic, jocul în aer liber, care presupune mișcare. De altfel, se insistă pe ideea de a nu minimiza importanța jocului, acesta având rol de socializare, de cunoaștere și de activitate fizică.
     
  • Spre exemplu, la patru ani și jumătate este imposibil ca un copil să înțeleagă regulile unui joc complex. Mai mult decât atât, abilitățile lui motorii (de mișcare) sunt relativ limitate (lucru absolut normal la această vârstă). De aceea joaca este o formă de mișcare la această vârstă (atenție, nu jocul pe calculator) și, de asemenea, îl puteți implica în ore de înot (în niciun caz la nivel intensiv) sau în drumeții (aveți grija însă la gradul de dificultate și lungimea traseului).
     
  • Tenisul dezvoltă încrederea în sine, capacitatea de anticipație și o bună stăpânire fizică, dar și morală. Tenisul crește, de asemenea, capacitatea de concentrare și stimulează respirația. Dar, într-adevăr, supune aparatul locomotor (musculatura și articulațiile) la grele încercări. Din acest punct de vedere, putem începe acest sport la vârste fragede, dar cu o frecvență și o intensitate atent controlate.
     
  • După vârsta de 5 ani putem vorbi despre schi sau mers pe role cu mențiunea că trebuie făcute sub supraveghere și cu echipamente specifice de protecție de cea mai bună calitate. În plus, trebuie să aveți în vedere că abilitățile lui motorii, de mișcare sunt încă nedezvoltate complet, abia în jurul vârstei de 6-7 ani un copil reușind să aibă, din punct de vedere motor, o dezvoltare care să îi permită abordarea unei palete mai largi de jocuri.
     
  • Escalada controlată, care se practică în sălile de fitness, se poate începe de la vârsta de 7-8 ani. Dacă însă ne referim la escalada „clasică” montană, în aer liber, care presupune o serie de riscuri în pofida echipamentelor de protecție folosite uzual, trebuie să „mutăm” momentul de începere către vârsta adolescentină.
     
  • Pentru copiii ce doresc să facă performanță, după vârsta de 7-8 ani, ne putem gândi la o pregătire intensivă în direcția înotului (importantă fiind, din acest punct de vedere, și opțiunea personală a copilului) și tot de atunci putem diversifica/intensifica și antrenamentele specifice tenisului de câmp. În legătură cu mersul pe role (care, e bine să spunem, nu este un sport) el poate fi făcut încă de la această vârstă, dar cu echipamente de protecție specifice, adecvate, de bună calitate și obligatoriu în prezența unei persoane adulte.
     
  • În ceea ce privește tenisul, după vârsta de 10 ani putem să vorbim cu adevărat despre mugurii unui sport de performanță.
     
  • Referitor la ghiozdanul elevului de 9-10 ani, recomandarea este de a încerca limitarea greutăților duse în spate la maximum 3 kilograme la această vârstă (ideal ar fi chiar 2 kilograme). Important este ca ghiozdanul să fie perfect echilibrat (cele două bride să fie riguros egale). De asemenea, este sugerat ca, în măsura posibilităților, să „dublați” anumite materiale necesare la școală astfel încât o parte dintre obiecte să nu fie cărată zilnic tur-retur.”
     
  • Indiferent ce sport ar face, poziția vicioasă din bancă trebuie corectată ea însăși. Nu putem corecta cu o ora de înot, de exemplu, 6 sau 7 ore de stat cocoșat în bancă.
     
  • În ceea ce privește ideea că unele sporturi te ajută să crești în timp ce altele afectează negativ creșterea în înălțime, este o parte de mit, dar și o parte de adevăr în toată această problemă. Gimnastica, de exemplu, limitează creșterea prin faptul că, de la vârste fragede, cartilajele de creștere sunt „agresate” zilnic de exercițiile specifice acestui sport. Iarăsi, este adevărat că nu poți indica unui copil mic haltere sau culturism din motive lesne de înțeles. Oricum, să nu uităm că fiecare copil este, finalmente, o persoană unică, ce crește și se maturizează în mod diferit. Vârsta, greutatea și dimensiunile antropologice nu ar trebui să fie unicile criterii folosite în momentul în care se decide dacă copilul este apt pentru a practica un anumit sport.