Introducerea gustărilor în alimentația bebelușului este o etapă esențială pentru dezvoltarea lui. Specialiștii recomandă ca aceasta să aibă loc doar după vârsta de 6 luni sau 1 an, întrucât până atunci este necesar ca părinții să realizeze un echilibru alimentar numai din mese principale. Numărul de gustări variază în funcție de necesitățile copilului și programul acestuia de masă, susțin medicii.

Gustările solide, precum covrigeii, favorizează apariția mai rapidă a dințișorilor. Totuși, copilul trebuie să fie supravegheat de un adult în momentul în care mănâncă, pentru a evita orice risc de aspirație a alimentelor.

De asemenea, gustările pentru copii trebuie să fie sănătoase, motiv pentru care e necesar ca mămicile să acorde o atenție sporită alimentelor.

Unii bebeluși acceptă și se familiarizează repede cu noi texturi și alimente, iar alții au nevoie de mai mult timp pentru acest lucru. Părinții trebuie însă să se înarmeze cu răbdare și creativitate, să nu grăbească lucrurile și să aibă grijă corespunzător de alimentația micuților.

În reportajul difuzat în cadrul emisiunii Mama Mia, medicul pediatru Oxana Turcu explică importanța gustărilor pentru cei mici, cantitatea și numărul acestora, dar și ce alimente pot fi oferite copilului între mesele principale.

P.S. În cea mai recentă ediție a emisiunii Mama Mia a fost invitată activista Alina Andronache, pe care o puteți urmări AICI.