mamaplus

Bebelușul tău preferă laptele matern și refuză să mănânce diversificat? Cum explică acest lucru o consultantă în alăptare

-
//
29.10.2020

În primele 6 luni de viață, laptele matern este esențial pentru bebeluș, întrucât îi oferă toate elementele nutritive necesare. După jumătate de an, alăptarea nu mai satisface în totalitate nevoile nutriționale ale copilului, astfel acest proces este completat de diversificarea alimentației. Totuși, mulți dintre copii renunță mai greu la sânul mamei și refuză alimentele solide. Ce-i de făcut în acest caz?

Claudia Bider Heim, moașă și consultantă în alăptare, oferă câteva informații utile mămicilor care se confruntă cu probleme de acest fel. 

„Trebuie să știm că până la 9 luni împlinite, copilul își acoperă încă 90% din nevoile zilnice prin lapte matern. Adică, aceste 10% care lipsesc sunt, de fapt, mai mult legate de minerale, cum sunt zincul și fierul. Asta înseamnă că, chiar dacă mănâncă puțin, dar mănâncă de exemplu puțin gălbenuș de ou sau are și surse de proteine, poate foarte-foarte ușor să-și acopere toate nevoile și nu trebuie să ne stresăm de cantitate”, explică specialistul.

Claudia Bider Heim susține recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății pentru toate mamele de a-și alăpta exclusiv copiii până la 6 luni de viață și de a continua acest proces cu introducerea treptată a alimentelor solide în meniul celor mici.

De asemenea, specialistul încurajează mămicile să nu-și facă griji dacă cei mici nu doresc să mănânce diversificat, explicând că „cel mai des, copiii care nu sunt prea interesați de mâncare în prima fază, de la vârsta de 1 an ei devin mai curioși și încep să mănânce o cantitate mai mare”.

La ce vârstă ar trebui să înțarci copilul?

La un moment dat, toți copiii în proces de dezvoltare sunt înțărcați. Este o etapă naturală, care poate avea loc brusc sau treptat, fiind condusă atât de nevoile mamei, cât și de cele ale copilului.

„Înțărcatul nu e ceva ce este impus de un timp X. Înțărcatul vine atunci când e momentul potrivit atât pentru copil, cât și pentru mamă. Atât timp cât este bine pentru amândoi, nu există niciun motiv să înțarci copilul, până la un termen limită”, susține moașa Claudia Bider Heim.