Dincolo de caracteristicile fizice, copiii moștenesc de la tați și alte lucruri. Genele tatălui vor determina care va fi moștenirea genetică a copilului, de la felul în care arată până la tipul de afecțiuni de care ar putea suferi.

mamaplus

1. Problemele cu inima

Din păcate, moștenirea genetică nu înseamnă doar că vei avea nasul mamei, bărbia tatălui sau părul roșcat al bunicului. Bărbații care suferă de boli cardiace pot transmite aceste afecțiuni fiilor lor, dar pentru că acest risc este asociat numai cu tipul de cromozom Y aceste riscuri nu se pot transmite și fiicelor.
 
2. Înălțimea

Având în vedere că este nevoie de peste 700 de secvențe de gene pentru a determina înălțimea unui copil poate fi mai ușor să se susțină că atât femeile, cât și bărbații pot influența cât de înalt va fi copilul lor. Totuși, felul în care variază combinațiile pot determina o creștere sau o scădere a înălțimii de până la 20cm. Uneori apar variații rare care pot afecta drastic înălțimea copilului, iar acest lucru face să fie favorizată înălțimea tatălui.
 
3. Probleme legate de echilibrul emoțional

Se știe deja că problemele care vizează echilibrul emoțional sunt moștenite în cadrul aceleiași familii. În cazul în care tatăl este mai în vârstă, copilul va fi predispus afecțiunilor de ordin psihologic. De asemenea, s-a constatat că bărbații de vârsta a doua care suferă de schizofrenie sau ADHD pot transmite aceste riscuri copiilor pentru că structura ADN-ului lor se modifică pe măsură ce înaintează în vârstă.
Astfel, s-a concluzionat că bărbații de vârsta a doua au un risc de 4 ori mai mare de a transmite afecțiuni de tip psihologic copiilor. Dar de ce nu se schimbă și ADN-ul mamelor odată cu trecerea timpului? Răspunsul este că ADN-ul lor se modifică, dar ovulele sunt în organism încă de la naștere și nu se vor schimba, fiind limitate ca număr.  
 
4. Problemele dentare

Nu sunt vești foarte bune, mai ales dacă tatăl tău a avut o dantură deficitară. Însă, dacă mama ta a avut nevoie de aparat dentar foarte devreme, dar tatăl tău are o dantură foarte bună, să știi că ești norocos. Șansa de trasmitere a tipului de probleme dentare de la tați la copii este dublă față de posibilitatea de a moșteni astfel de probleme de la mame.
 
5. Culoarea ochilor

Este un subiect dificil pentru că ambii parteneri au un rol în culoarea ochilor copilului, dar există mai multe indicii care favorizează influența taților. Se întâmplă mult mai des ca un copil să aibă ochii închiși la culoare pentru că aceasta este gena dominantă, în timp ce pentru o culoare deschisă este nevoie de o influență puternică din partea ambelor părți ale familiei. În cele mai multe cazuri o genă dominantă de culoare închisă va câștiga această confruntare, ceea ce înseamnă că dacă tatăl are ochii închiși la culoare, cel mai probabil la fel se va întâmpla și în cazul copilului.
 
6. Infertilitatea

un bărbat are probleme de fertilitate există soluții alternative pentru a putea avea copii cum este fertilizarea în vitro, dar dacă alege această soluție tot va transmite copilului un risc ridicat de astfel de probleme. Deși nu există încă rezultate concludente se pare că în cele mai multe cazuri infertilitatea tatălui poate scădea șansele copilului de a-și întemeia o familie în viitor.
 
7. Sexul  

Bebelușii obțin o combinație de cromozomi de la ambii părinți. Bărbați au cromozomii XY, iar femeile au cromozomul X. Dacă tatăl transmite cromozomul X se va naște o fetiță, iar dacă transmite cromozomul Y vor avea un băiat. De asemenea, orice gene „scrise” pe cromozomul Y provin tot de la tați.

Sursa: eva.ro