Specialiştii vin cu multe sfaturi pentru părinți care să-i ajute să-şi crească şi să-şi educe copiii într-un spirit pozitiv, fără țipete, violențe sau alte forme negative de manifestare. Dar ştim cu toții cât este de greu să ne controlăm după o zi grea de muncă, iar copilul face câte o trăznaie care ne scoate din minți. Este adevărat că e greu, dar nu este imposibil.

Înainte de a pune în aplicare orice sfat pentru părinți încearcă să te gândeşti că nervii nu vor duce la nimic bun, în plus poate contribui la răcirea relațiilor dintre părinți şi copii.

Iată câteva sfaturi care ți-ar putea prinde bine:

Respiră!

Inspiri, expiri şi repeți. Acest exercițiu îți va fi de folos pentru a te linişti. De fiecare dată când simți că sângele ți se urcă la cap şi eşti pe cale să explodezi, întoarce-te închide ochii şi respiră. Răgazul te va ajuta şi să-ți revizuieşti puțin emoțiile. Înainte de a-i spune ceva copilului (sau mai bine zis de a țipa la copil), respiră adânc, repetă-ți în minte ce ai vrea să-i spui şi apoi, spune-i pe un ton calm.

Comportamentul este problema, nu copilul!

Toți părinții au copii buni, însă unii dintre ei au un comportament problemă. În general, părinții se gândesc la educația copiilor lor în termeni pozitivi, mai puțin când vine vorba despre comportamentul acestora. Şi, dintr-un motiv sau altul, s-a împământenit această idee că pedeapsa îi va învăța. Părinții nu țipă la copii şi nu-i pedepsesc când îi învață să meargă pe bicicletă, ci îi sprijină, îi încurajează, îi ghidează. Dar dacă loveşte un copil, de exemplu, în parc, următoare reacție ar putea fi: se duc la copil şi îi spun pe un ton ridicat „NU mai face asta! Ce e cu tine? De ce ai dat?”. Mai sunt şi unii părinți care nu se opresc aici şi îl ciufulesc sau îi dau vreo două la fund. Dar nu copilul este problema, ci comportamentul său. Nu trebuie îndreptată vreo furie asupra copilului. El trebuie ghidat cum să se poarte data viitoare.

Fii ferm, nu rău!

Când copilul a făcut ceva greşit, foloseşte un ton ferm, dar cald. Eşti părintele copilului tău, iar el trebuie să te asculte. Cu cât vorbeşti mai calm şi mai „dulce”, cu atât mai mult impact vor avea vorbele tale. Cu cât țipi mai puțin, cu atât copilul va înțelege mai bine şi mai repede instrucțiunile, iar tu vei avea mai puțin probleme cu gâtul, încercând să-l convingi să te asculte.

Stabileşte reguli şi respectă-le!

Dacă nu respecți regulile, copiii se vor învăța, te vor testa, iar tu vei deveni din ce în ce mai nervos. „Închide televizorul!” Peste 5 minute, televizorul încă funcționează, iar copilul să uită la el. „Hei, am vorbit serios, închide televizorul sau… (urmează amenințarea)”. 5 minute mai târziu e aceeaşi situație: televizor pornit, copilul se uită la el. “„Hei (numele copilului) eu chiar am vorbit serios! (urmează amenințarea) „Părintele se simte apoi din ce în ce mai frustrat şi răbufneşte. Vă sună puțin cunoscut scenariul, nu? Aceasta este una dintre cele mai simple modalități de a evita țipatul: Reguli clare şi respectate. Nu a închis televizorul? Te duci şi îl închizi fără alte comentarii care să te enerveze.

Ajută-ți copilul să-şi explice trăirile!

Înainte de a-ți pierde cumpătul, încearcă să înțelegi ce l-a determinat pe copil să se comporte aşa. Copiii de 1-3 ani nu ştiu şi nu pot să-şi exprime trăirile. Poate pentru ei a împinge sau a lovi un alt copil este o formă de a spune „Bună, vrei să te joci cu mine”. Avem datoria să-i învățăm pe copii cum să-şi exprime sentimentele. Trebuie să le înțelegem sentimentele, fără să le validăm, însă comportamentul greşit. Îl poți întreba „De ce l-ai lovit pe X? Te-a supărat?” În momentul în care afli răspunsul DA, îi explici că îl înțelegi că este supărat, însă nu aşa se manifestă un copil supărat, nu-i loveşte pe ceilalți, ci le spune „Sunt supărat! Nu mai vreau să mă joc cu tine! etc.). Dacă răspunsul este NU, întrebările vor continua până când vei afla cauza şi astfel vei reuşi, într-un mod foarte pozitiv, să-l ghidezi pe cel mic pe drumul cel bun, fără să fie nevoie să țipi.