Atunci când aud pentru prima oară replica ”Te urăsc” spusă de propriul copil, majoritatea părinților simt cum le fuge pământul de sub picioare. Vestea bună este că acest moment este unul absolut normal și este sănătos ca un copil să reacționeze în acest fel. Se pare că și prezentatoarea TV Angela Gonța se confruntă pentru prima oară cu această dilemă.
Ecaterina, fiica ei în vârstă de 7 ani a surprins-o recent cu câteva bilețele și desene nu tocmai prietenoase. Angela nu a ezitat să le publice pe rețelele sociale și să îi întrebe pe alți părinți dacă s-au confruntat cu aceeași problemă.
Psihologii le recomandă părinților care primesc la un moment dat astfel de bilețele de la copiii lor să-și păstreze calmul și să încerce să-și lase copilul să-și exprime în continuare gândurile și emoțiile pe care le trăiește. Unicul lucru pe care îl pot face părinții este să-i ofere copilului tot sprijinul necesar.
Vârsta de 7 ani este una simbolică și specială pentru copii, care devin din ce în ce mai independenți. Același lucru îl trăiește și Ecaterina, care începe să conștientizeze că are personalitate și propria opinie.
La această etapă este importantă susținerea și atenția părinților. Angela Gonța mărturisește într-un mesaj pe rețelele sociale că din cauza programului de lucru încărcat nu reușește să-i acorde fetiței sale toată atenția necesară. Cu toate acestea, relația lor este una foarte frumoasă.
”Că sunt altfel decât noi copii e clar, dar când i-am zis în fugă că am treabă și n-am timp acum de ea, că acuș, acuș rezolv, dar n-am mai revenit și mi-a spus “îmi pare rău că nu ai timp și răbdare să mă iubești” mi-am dat seama că nu e doar o generație altfel, ci o generație minunată. Eu nici mie nu am avut curajul sa-mi “reproșez”așa ceva. Doar trebuie să găsim timp și răbdare și să iubim.”, a scris Angela Gonța într-o postare recentă pe Instagram.