mamaplus

Un neonatolog explică ce este scorul Apgar și de ce primesc bebelușii note la naștere

-
//
31.05.2022

Scorul Apgar reprezintă un sistem standard de evaluare clinică rapida a nou-născutului, ce se realizează imediat după naștere. Mai exact, scorul Apgar este nota pe care o primește bebelușul la naștere și care-l ajută pe medicul neonatolog să decidă dacă nou-născutul are nevoie de tratament imediat, în primele momente de viață.

”Medicul neonatolog este singurul medic abilitat să scorul Apgar, dar în condițiile în care este prezent. Dacă nu, asistenta de neonatologie este trainuită să pună scorul Apgar. În condiții în care nu există medic nonatolog, sigur, și medicul obstetrician poate să pună acest scor, pentru a știi exact cum a fost starea copilului la naștere.”, susține medicul neonatolog Cornelia Preda.

Ce cuantifică, de fapt, scorul Apgar?

Scorul Apgar nu are valoare predictivă pentru evoluția copilului pe termen lung, ci se referă la cinci semne:

  • colorație
  • respirație
  • frecvență cardiacă
  • reactivitate
  • tonus

Sunt unul sau două puncte pentru fiecare dintre aceste semne și așa ajungem la nota 10, 9, 8, iar în cazuri mai dificile la note mai mici.

”Un copil cu o notă mai mică de 7 se consideră că a avut hipoxie la naștere. Scorpul Apgar nu are valoare predictivă pentru evoluția ulterioară, dar un scor Apgar foarte mic la naștere și menținut mic și la 5 minute, și la 10 minute și la 15 minute s-ar putea corela cu o evoluție neurologică mai problematică la acest copil", a declarat medicul neonatolog.

De unde vine numele de Apgar?

  • A – Appearance = colorație
  • P – Puls = frecvență cardiacă
  • G – Grimace = reactivitate la stimuli
  • A – Activity = tonus muscular
  • R – Respiratory effort = respirație.

"Din nefericire lucrez de mult timp și am avut mulți copii cu stare foarte gravă la naștere, cu Apgar 1, chiar am avut copii care s-au născut fără a avea bătăi cardiace și au fost reanimați și incredibil, un mic procent din ei au și supraviețuit.

Am avut de-a face cu o grămadă de situații, dar este foarte complicat, în condițiile în care ai de reanimat un copil după naștere. Trebuie să ai o întreagă echipă și o aparatură la nevoie, pentru că hipoxia la naștere este o condiție foarte gravă, care poate să afecteze copilul pe termen lung. Și acest copil trebuie stabilizat rapid la sala de naștere, apoi urmează stabilizarea post-resuscitare în secția de Terapie Intensivă și de multe ori au nevoie de susținere respiratorie cu ajutorul unui ventilator, de susținere circulatorie.

Mai nou, acum, este o tehnică numită hipotermie controlată, care ne ajută ca acest copil să nu aibă probleme neurologice grave ulterior.

Trebuie să ținem cont că eu vorbesc despre nou-născuți, despre care se știe cât de fragili sunt. Și din punct de vedere al creierului, al inimii, al rinichilor, al tuturor organelor, deci această tehnică îi ajută pe copii să pună creierul, metabolismul cerebral, în repaus", a mai spus medicul neonatolog Cornelia Preda.

Prematuritatea, legată de un scor Apgar scăzut?

"Prematurii sunt în definitiv copiii care au cele mai multe probleme, nu neapărat din cauza scorului Apgar. Deși, mai ales prematurii veniți din sarcini neinvestigate au risc că aibă și hipoxie la naștere, dar din cauză că organele lor nu sunt maturate și de multe ori, odată ce sunt în afara uterului, se dezvoltă poate cu probleme ulterior. De aceea, au nevoie de o susținere foarte mare, ca aceste organe imature să se dezvolte cât mai mult în apropierea a ceea ce se întâmpla intrauterin", a conchis dr. Cornelia Preda.