mamaplus

Neonatolog: ”Înfășarea strânsă a bebelușului poate duce la luxație de șold”

-
//
21.01.2022

Există o mulțime de întrebări pe care și le pun părinții despre somnul copilului în primii ani de viață. Încă de la naștere, îți dorești ca micuțul tău să aibă parte de un somn liniștit și faci tot ce îți stă în puteri pentru a-i asigura confortul necesar. Unele mămici apelează la înfășare pentru că astfel bebelușii adorm mai rapid și au parte de un somn liniștit. Neonatologul Vlad Dima avertizează însă că există niște reguli pe care ar trebui să le respecte proaspetele mămici atunci când își înfașă bebelușii.

"Aş recomanda învăşatul abia atunci când bebeluşul a fost spălat, alimentat şi nu are nicio problemă care să-l deranjeze. Pe vremuri, era credința că acest înfăşat îndreaptă picioarele. Nimic mai fals. Dimpotrivă, o înfăşarea strânsă a picioarelor ar afecta şoldurile. Practic, ar predispune la o luxație de şold", a menționat medicul neonatolog Vlad Dima în cadrul unei emisiuni televizate

Totodată, medicul subliniază că părinții nu ar trebui să aibă un orar fix pentru alimentația și somnul bebelușului. Recomandarea ar fi să apeleze la sistemul cerere-ofertă. 

Bebelușul ar trebui să doarmă în același pat cu părinții?

În altă ordine de idei, cea mai sigură poziție de somn pentru bebeluș ar fi pe spate. 

”Ar fi bine ca bebeluşul să doarmă cu părinții în cameră, pentru a putea fi supravegheat. În ceea ce priveşte ideea de a dormi în pat cu cel mic, nu ar fi indicată întrucât au existat situații în care părinții s-au rostogolit peste cei mici în pat. Aş recomanda ca nou-născutul să doarmă ori în cameră cu părinții, ori într-o cameră alăturată, dar cu un sistem de supraveghere. 

Ținând cont că mama, prin laptele pe care îl oferă de la sân, îi dă nu doar partea de nutrienți, ci şi oferă şi imunoglobuline, aş spune că un sugar este în siguranță din acest punct de vedere să doarmă cu părinții.”, a precizat neonatologul Vlad Dima.

Este important ca părinții să mențină o temperatură constantă în camera în care doarme bebelușul. Aceasta nu ar trebui să depășească 24 de grade Celsius. În cazul în care temperatura este mai ridicată, s-ar putea să-i provoace micuțului o stare de subfebrilitate din cauza supraîncălzirii.