Iritația de scutec este o afecțiune des întâlnită în rândul bebelușilor. Primele simptome sunt înroșirea și/sau inflamarea pielii în zona acoperită de scutec și schimbările de comportament ale bebelușului, mai ales la atingerea zonei problematice. În primul rând, părinții ar trebui să știe că această afecțiune nu reprezintă niciun pericol pentru sănătatea bebelușului, dacă este tratată la timp.

O serie de factori pot declanșa apariția iritației de scutec. Printre aceștia se numără:

  • Iritarea pielii din cauza expunerii prelungite la urină/ materii fecale,
  • Frecarea marginilor scutecului de piele,
  • Folosirea unor șervețele umede sau produse cosmetice noi, care pot produce reacții alergice,
  • Infecții cu bacterii/ fungi,
  • Introducerea unor alimente noi, care schimbă compoziția materiilor fecale,
  • Pielea sensibilizată din cauza unor afecțiuni precum dermatita atopică,
  • Tratamentul cu antibiotice administrat bebelușului.

Când e cazul să mergi cu copilul la medic?

În general, iritația de scutec poate fi ameliorată în câteva zile cu ajutorul unor remedii la îndemână. Dacă, însă, iritația nu se vindecă în câteva zile ori apar următoarele simptome, apelează la medicul pediatru:

  • Iritația se agravează
  • Apar sângerările
  • Iritația este însoțită de febră

Ce tratament se poate aplica în cazul unei iritații de scutec la bebeluș?

Cel mai bun remediu pentru iritația de scutec constă în menținerea pielii bebelușului cât mai uscată, prin schimbarea frecventă a scutecului.

De asemenea, se recomandă ca atunci când bebelușul este schimbat, dacă situația o permite, cel mic să fie lăsat fără scutec timp de cel puțin 10 minute, astfel încât pielea să beneficieze de cât mai mult aer.

Se pot folosi, cel puțin până când iritația dispare, scutece cu o mărime mai mare, pentru ca pielea să nu fie agresată de purtarea scutecului.

Medicul va recomanda fie folosirea unei creme blânde pe bază de hidrocortizon, fie a unei creme antifungice (dacă bebelușul are de-a face cu o asemenea infecție) sau a unei creme pe bază de antibiotic (dacă o bacterie a cauzat iritația). Aceste creme se vor folosi numai la recomandarea medicului pediatru sau dermatolog, nu se vor administra fără prescripție medicală.

Iritația de scutec se va îmbunătăți în câteva zile. De multe ori însă, aceasta va reveni la un anumit interval de timp.

Cum poți să previi iritația de scutec?

  • Cea mai eficientă metodă de prevenire a iritației de scutec constă în menținerea zonei acoperite de scutec cât mai uscate și curate.
     
  • Se recomandă spălarea zonei genitale a copilului cu apă călduță de fiecare dată când se schimbă scutecul. Șervețelele umede cresc riscul de apariție a unei asemenea iritații. Dacă folosești, totuși, asemenea șervetele, alege unele fără alcool sau parfum.
     
  • Usucă pielea proaspăt spălată cu un prosop absorbant sau las-o să se usuce singură. Abia apoi pune scutecul celui mic.
     
  • Nu strânge prea tare scutecul. Un scutec foarte lipit de piele nu permite aerului să pătrundă în interior, iar astfel crește riscul de iritație.
     
  • Evită să îți îmbraci copilul cu pantaloni foarte mulați, din materiale sintetice. Alege, mai degrabă, pantaloni mai lejeri, în stilul șalvarilor, din materiale naturale, precum bumbacul sau inul. Astfel, te asiguri că pielea poate respira.
     
  • În trecut, se recomandă folosirea pudrei de talc pentru prevenirea iritațiilor de scutec, însă acum medicii nu mai consideră această pudră o variantă sănătoasă pentru cei mici. Pudra de talc poate irita căile respiratorii ale celor mici, crescând riscurile pentru o serie de afecțiuni.

Dacă acorzi atenția necesară iritației de scutec și respecți regulile menționate în acest articol, în 2 zile simptomele acestei iritații vor dispărea.