Exercițiile fizice includ toate formele de activitate, de la mersul pe jos sau ciclismul, dansurile până la sporturile competitive. Organizația Mondială a Sănătății definește activitatea fizică sau sportul ca fiind orice mișcare a corpului produsă de musculatura scheletică ce necesită consum energetic – inclusiv activitatea produsă în timpul mersului, jocului, efectuarea treburilor casnice, călătoriile și activitățile recreative.

În timp ce copiii și adolescenții de 5-17 ani trebuie să efectueze cel puțin 60 minute de activitate fizică moderată spre intensă zilnic, tinerii de peste 18 ani și adulții trebuie să efectueze cel puțin 150 minute de activitate fizică aerobică moderată săptămânal sau cel puțin 75 minute exerciții aerobice de intensitate crescută săptămânal (sau echivalentul combinației dintre cele două, moderată și intensă).

Activitatea fizică ne poate îmbunătăți considerabil sănătatea, atât cea fizică, dar și cea mentală. Iată care sunt beneficiile sportului asupra sănătății și care sunt motivele ce ne pot convinge să începem să fim mai activi:

1. Sportul ajută la îmbunătățirea sănătății mintale și a stării de bine

Activitatea fizică regulată ajută la îmbunătățirea proceselor cognitive, de învățare, de memorare, poate reduce riscul de depresie. De obicei, după doar 5 minute de activitate fizică moderată se observă efectele de îmbunătățire a stării de bine. Efectele nu sunt doar pe termen scurt, putând ajuta la reducerea depresiei pe termen lung. Se presupune că exercițiile diminuează simptomele depresiei cronice prin creșterea nivelului de serotonină (neurotransmițătorul care este ținta antidepresivelor) sau a factorilor neurotrofici derivați din creier ce susțin dezvoltarea neuronilor. O altă teorie sugerează că sportul ajută la normalizarea somnului, ceea ce este cunoscut ca având efect protector asupra creierului.

Activitatea fizică stimulează numeroși compuși chimici ce induc starea de fericire și relaxare. Sportul poate îmbunătăți și stima de sine, încrederea. De asemenea, chiar studiile sugerează că oamenii activi sunt mai puțin deprimați decât cei sedentari.

2. Sportul ajută la menținerea sau obținerea unei greutăți sănătoase

Activitatea fizică și dieta joacă un rol esențial în reglarea greutății corporale. Nivelul de activitate fizică necesară variază în funcție de mai mulți factori, printre care: dacă vrem să ne menținem greutatea sau dacă vrem să slăbim. O meta-analiză publicată în jurnalul BMC Public Health (2013) arată că activitatea fizică reduce riscul de obezitate și prezintă o corelație între activitatea fizică și reducerea greutății corporale excesive.

Antrenamentul fizic previne depunerea excesului ponderal și favorizează slăbirea. Cu cât activitatea fizică efectuată este mai intensă, cu atât se ard mai multe calorii.

3. Activitatea fizică poate reduce riscul cardiovascular

În cazul persoanelor active, riscul de boli cardiovasculare este cu 20-35% mai scăzut. Consumul caloric, mai exact arderile a aproximativ 1000 kcal. săptămânal pot reduce riscul de boli cardiovasculare. Activitatea fizică moderată sau intensă ce presupune arderea a 2000-3000 kcal pare să reducă și mai mult riscul de boli cardiovasculare, accident vascular cerebral sau hipertensiune.

4. Exercițiile fizice înseamnă oase și mușchi mai puternici

Exercițiile fizice aerobice, cele pentru întărirea msuculaturii și rezistenței pot reduce procesul de demineralizare osoasă, pot reduce riscul de fracturi și pot ajuta în cazul artritei. Antrenamentele fizice pot reduce riscul de osteoporoză datorită creșterii densității osoase în timpul antrenamentelor. De asemenea, prezintă efecte benefice nu doar pentru dezvoltarea de oase puternice și sănătoase, ci și pentru musculatură.

5.  Sportul reduce riscul pentru unele boli

Sportul combate afectarea celulară a țesuturilor sau organelor, îmbunătățește sistemul imunitar și ne protejează de germeni și bacterii. Exercițiile regulate pot reduce hipertensiunea și colesterolul ridicat, reducând riscul de boli cardivoasculare sau de diabet. De asemenea, îmbunătățește capacitatea pulmonară, poate reduce rezistența la insulină și reduce riscul de boli metabolice.

6. Sportul îmbunătățește postura și reduce durerile de spate

Statul prelungit pe scaun și lipsa activității fizice duc la o postură incorectă, asociată cu dureri de spate. Exercițiile fizice pot îmbunătăți rezistența, flexibilitatea și duritatea musculaturii, tendoanelor și ligamentelor, și, de asemenea, susțin sănătatea coloanei vertebrale. Sedentarismul este de multe ori cauza durerilor de spate deoarece crește rigiditatea osoasă și slăbește musculatura.

7. Exercițiile fizice ajută la creșterea inteligenței

Activitatea fizică poate avea un impact pozitiv major asupra funcțiilor cognitive și a inteligenței, îmbunătățind performanțele în învățare. Sportul crește nivelul de oxigen care ajunge la creier, favorizează și facilitează neutrotransmiterea cerebrală, crește neutrofilele derivate din creier ce susțin diferențierea neuronală și rezistența neuronilor. Neutrofilele asigură supraviețuirea neuronilor în ariile responsabile de învățare, memorie și putere de gândire și concentrare.

Angrenarea în activități fizice, chiar și de intensitate redusă, favorizează producția de celule la nivelul hipocampului, responsabil de memorie și învățare. Hipocampul se micșorează odată cu înaintarea în vârstă, ceea ce explică scăderea memoriei și creșterea riscului de demență. Activitatea fizică regulată poate chiar să ducă la creșterea hipocampului, conform unor cercetări, prevenind și mai mult riscul de demență și boli mintale.

8. Sportul îmbunătățește calitatea somnului

Exercițiile fizice îmbunătățesc calitatea somnului, conform unei cercetări realizate de către National Sleep Foundation. Activitatea fizică poate fi utilizată benefic pentru îmbunătățirea somnului și pentru înlocuirea medicamentelor, ca alternativă non-farmaceutică.

9. Exercițiile fizice înseamnă o digestie mai bună

Conform Societății de Gastroenterologie din Australia, exercițiile regulate tip cardio întăresc musculatura abdominală și reduc încetinirea digestiei prin stimularea musculaturii intestinale astfel încât să favorizeze peristaltismul și digestia. Astfel, persoanele active se confruntă mai rar cu balonare, constipație, gaze abdominale sau crampe.

10. Sportul poate favoriza îmbunătățirea lidiboului

Activitatea fizică îmbunătățește stima de sina și nivelul de energie, ceea ce poate influența benefic libidoul. De asemenea, îmbunătățește circulația sangvină și astfel poate preveni disfuncțiile erectile la bărbați și îmbunătățește producția de hormoni.

În plus pe lângă toate aceste beneficii, sportul este distractiv, are beneficii nu doar fiziologice și psihologice, ci și sociale, conferă energie deoarece exercițiile fizice favorizează transportul oxigenului și nutrienților la țesuturi și ajută sistemul cardivascular să lucreze mai eficient. Sportul îmbunătățește felul în care arătăm, ceea ce crește încrederea în noi înșine. Adoptând un stil de viață activ devenim mai sănătoși și mai frumoși.