mamaplus

Statul acoperă integral cheltuielile pentru tratamentul pacienților COVID-19 din Moldova, inclusiv cei fără poliță

-
//
29.01.2021

În contextul mai multor adresări din partea pacienților privind suportarea cheltuielilor financiare pentru procurarea medicamentelor în tratamentul COVID-19, în cadrul instituțiilor spitalicești, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale s-a autosesizat și reiterează faptul că, pentru pacienții diagnosticați cu COVID-19, statul acoperă integral cheltuielile pentru tratamentul acestei maladii, indiferent de statutul pacientului (asigurat/neasigurat).

Totodată, Ministerul Sănătății a menționat că medicamentele destinate tratamentului COVID-19 și tratamentului de recuperare, conform schemelor de tratament, au fost incluse în lista medicamentelor compensate, pe o perioadă provizorie până la scăderea ratei de incidență a cazurilor de COVID-19 în Republica Moldova și se prescriu inclusiv pentru persoanele neasigurate.

Toate sesizările din partea pacienților privitor la cheltuielile suplimentare pentru tratament vor fi examinate în comisie, cu implicarea reprezentanților Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

Ministerul Sănătății de la Chișinău a atenționat conducătorii instituțiilor medicale să monitorizeze în permanență asigurarea instituției medicale din subordine cu medicamentele necesare, în conformitate cu prevederile protocoalelor clinice naționale. La fel, a fost solicitată informarea în termeni cât mai restrânși despre provocările și probleme întâmpinate la acest subiect și care necesită soluționare de comun.