mamaplus

Dr. Mihai Craiu oferă 5 sfaturi pentru elevi şi profesori ca să se protejeze de COVID-19

-
//
22.09.2020

Un copil poate purta o mască de protecție fără probleme, timp de o oră, iar apoi este recomandă o pauză de câteva minute în aer liber, cu respectarea distanțării, spun medicii specialişti. 

Recomandarea vine de la cunoscutul medic pediatru Mihai Craiu, care dă acest model în țările scandinave, unde elevii ies în curtea școlii la intervale regulate de timp.

„La noi copiii ar putea să iasă două minute la fereastră, fără mască”, a recomandat medicul.

5 măsuri pentru a-i proteja pe elevi:

În plus, pentru a-i proteja pe elevi de COVID, trebuie luate, concomitent, cinci măsuri, a subliniat pediatrul.

În primul rând, copiii cu simptome de infectare de coronavirus nu trebuie să vină sub nicio formă la școală. Elevii și profesorii trebuie să poarte mască, trebuie să evite să își atingă zona ochilor și să păstreze distanța. 

Aerisiți clasele, curentul „nu trage”!

La fel de importantă este aerisirea claselor, pentru a împiedica acumularea de aerosoli cu încărcătură virală. 

„Dar în România ne trage curentul, mă tem că o să stăm cu geamurile închise”, a spus medicul, care îi asigură pe oameni că nu îi va trage curentul.