mamaplus

De ce Postul Crăciunului nu este recomandat copiilor și femeilor însărcinate?

-
//
29.11.2021

Organismul uman este construit în principal din proteine și tocmai de aceea, are nevoie permanentă de proteine complete din hrană pe care le găsim doar în ou, carne şi lactate. Pentru gravide, copii şi adolescenţi, nevoia de proteine de origine animală în alimentaţie este vitală și anume din acest motiv nu este recomandat postul. Și în sistemul imunitar al copilaşului loveşte această lipsă de proteină completă.

„Sistemul imunitar e format din celule și anticorpi. Anticorpii sunt niște proteine. Ca să facă anticiorpi am nevoie de proteine. În lipsa proteinelor apare malnutriția, care are drept efect boli infecțioase mai severe. Celulele imunitare au nevoie și ele tot de material de construcție, pentru că și celelule sunt formate, pâna la urmă, tot din proteine. În lipsa nutrienților majori nu avem cum să construim un sitem imunitar. El va avea de suferit”, a exlicat dr. Iolanda Vivisenco, medic primar pediatru.

Pentru copiii, care au deja dinți de lapte, e recomandat să îi lăsați să rupă singuri alimentele. Iar acestea să fie cât mai tari. Astfel, dintii primesc presiuni corecte şi vor sănătoşi. De asemenea, copilul va produce o cantitate mare de salivă, care are efect anti-carie.

Alimentele tari, mestecate ca atare, sunt protecție active pentru întreaga cavitate orală. Mai ales că dințişorii de lapte au o particularitate.

„Structurile dentare sunt casante, supuse abraziunii continue şi tratamentul leziunilor carioase nu rezistă. Cauza o reprezintă structurile dentare, smalțul, care e foarte slab.”, afirmă dr. Petronela Luca, medic stomatolog:

Astfel stau lucrurile în cazul copiilor şi de aceea dinții lor se deteriorează mult mai repede. Chiar şi aşa toate leziunile carioase din cavitatea orală trebuie tratate, chiar dacă dinții de lapte vor fi topiți la propriu de dinții definitivi. Aceasta ca să se alimenteze corect.

„Copilul poate mesteca şi nu mai are dureri, rezolvăm problemele dinților şi a zonei coronare, care are rol în masticație.”, a mai adăugat stomatologul.