Răul de mişcare sau kinetosis este o tulburare care se produce când mintea primeşte informații contradictorii de la urechea internă, de la ochi şi de la receptorii tactili. Răul de transport se manifestă prin amețeli, dureri de cap, stări de greață şi de vărsături, senzație de slăbiciune şi paloare, transpiraţie, simptomele accentuându-se treptat. Unele plante pot fi de ajutor dacă te confrunți cu această problemă.  

Muşețelul

Cunoscut şi ca romaniță, muşețelul are proprietățile antiinflamatoare, antispastice, antiseptice şi sedative, fiind indicat în tratarea spasmelor şi inflamației tractului digestiv. Ceaiul de muşețel este un remediu care combate răul de mişcare şi stările de greață din timpul dimineții. Îl prepari din 2-3 lingurițe cu flori de muşețel fie uscate, fie proaspăt culese, peste care torni 1 cană cu apă fierbinte. Se lasă acoperit între 5-10 minute, apoi strecoară. Se poate păstra în termos, înainte de a pleca în călătorii şi se poate consuma rece sau cald. Dacă ai astm sau rinită alergică, este bine să eviți muşețelul, pentru că poate înrăutăți simptomele acestor afecțiuni.

Ghimbirul

Ghimbirul este folosit în medicina alternativă de mii de ani. Datorită substanțelor active conținute (gingeroli, fenoli şi uleiuri volatile) este recomandat, de obicei, în ameliorarea răului de mişcare, stărilor de greață de la începutul dimineții şi indigestiei, având acțiuni antitoxice, hipotensive, antitusive şi tonifiante. Uleiul esențial poate fi mirosit (aromaterapie), masat în punctele cheie de pe frunte şi de la încheieturi (presopunctură). Înainte de călătorie, poți lua comprimate cu ghimbir. De asemenea, poți prepara un ceai din 5 - 6 felii subțiri de ghimbir descojit şi 500 ml apă. Se lasă la infuzat între 10 şi 20 de minute, în funcție de intensitatea preferată a aromei. A nu se consuma mai mult de 100 g ghimbir zilnic. Femeile însărcinate trebuie să ceară sfatul medicului înainte de a consuma ceai de ghimbir. De altfel, s-a dovedit că interferează cu absorbția fierului și a vitaminelor solubile în grăsimi. A nu se consuma înainte de a intra în operație.

Menta

Izma sau menta conține uleiuri volatile, în special mentol, care calmează stomacul, având efecte uşor carminative (calmează durerile abdominale şi favorizează eliminarea gazelor). Planta este folositoare şi în ameliorarea simptomelor răului de mişcare. Ceaiul de mentă este adesea recomandat ca un remediu pentru greață. Îl prepari dintr-o lingură rasă de plantă la 1 cană cu apă fierbinte; poți bea maximum 2 căni pe zi, în mai multe etape. Dacă se depăşeşte doza recomandată, ceaiul de mentă poate provoca dureri abdominale, stări de greață şi de vărsături.

Rădăcina de lemn-dulce

Această plantă medicinală are proprietăți antiinflamatoare. Este un calmant natural pentru mucoasa stomacului și, prin urmare, poate ajuta la atenuarea stărilor de greață. Acidul glicirizic, un compus din rădăcina de lemn-dulce, are efect antispasmodic asupra tractului gastrointestinal. Poți prepara un decoct din 4-5 g rădăcină mărunțită la 1 cană cu apă fierbinte; poți bea de 3 ori pe zi, după mesele principale. Rădăcina de lemn-dulce nu este recomandată persoanelor care suferă de anemie, hipertensiune arterială, hipokaliemie (nivel scăzut de potasiu), boli grave ale ficatului sau ale rinichilor, precum şi celor care iau medicamente pe bază de digoxină (boli cardiovasculare), diuretice sau digitalice. Planta este contraindicată şi gravidelor. Planta nu trebuie utilizată terapeutic mai mult de 4-6 săptămâni fără supravegherea medicului.

Ce mai poate ajuta

  • În timpul deplasării, priveşte într-un punct fix;
  • Este indicat să se evite cititul sau folosirea telefonului;
  • Dacă știi că răul de mașină îți produce o stare de rău generală, poți încerca anumite medicamente speciale, dar doar la recomandarea medicului.
  • Răul de transport poate fi combătut şi cu ajutorul unor remedii homeopate.
  • Înainte de a pleca la drum, este bine să iei o masă uşoară.