mamaplus

Care sunt primele simptome ale COVID-19 la copii? Toți părinții trebuie să le cunoască

-
//
30.10.2020

Febra, tusea şi pierderea mirosului şi a gustului sunt principalele simptome ale infecţiei cu COVID-19 la adulţi, însă un nou studiu arată că aceste manifestări pot lipsi în cazul copiilor, aceştia având mai degrabă simptome din sfera digestivă.

O echipă de cercetători de la Universitatea Queen’s din Belfast a descoperit că infecţia cu noul coronavirus la copii s-ar putea manifesta prin diaree, vărsături şi crampe abdominale, simptome care pot fi uşor confundate cu alte altor afecţiuni digestive.

Aproape 7% dintre copiii asimptomatici prezentau anticorpi SARS-CoV-2

În acest studiu care a avut loc în perioada aprilie-iulie, copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 15 ani au fost testaţi pentru depistarea anticorpilor specifici virusului SARS-CoV-2. Niciunul nu fusese anterior spitalizat şi confirmat cu SARS-CoV-2.

Dintre cei 992 de copii care au participat la studiu, 68 (6,9%) au fost confirmaţi pozitiv la testul antigen, ceea ce arată că au fost infectaţi la un moment dat cu virusul SARS-CoV-2. Noutatea însă este că 50% dintre copiii depistaţi pozitiv la testul de sânge au raportat şi simptome, se arată în studiul preliminar încă nevalidat de comunitatea ştiinţifică, dar publicat recent în jurnalul medRxiv.

4 simptome digestive ale COVID-19 la copii: diaree, inapetenţă, vărsături, crampe abdominale

Febra a fost cel mai comun simptom (21 de copii), urmată de tuse şi dureri de cap, dar şi manifestări gastrointestinale, precum diaree, vărsături, inapetenţă, crampe abdominale (13 copii), pierderea mirosului şi a gustului (6 copii).

„Pe lângă febră, am observat că în cazul copiilor au apărut aceste simptome digestive – dureri abdominale, lipsa poftei de mâncare, vărsături, diaree – care sunt mai rare în rândul adulţilor. Tusea, febra, durerile în gât şi cele musculare, oboseala, confuzia şi durerile în piept se numără printre manifestările de care se plâng adulţii infectaţi cu noul coronavirus”, a afirmat Profesorul Tim Spector de la King’s College din Londra.

Descoperirea este importantă, mai ales în contextul redeschiderii şcolilor

„Din fericire, copiii nu fac forme grave ale bolii, dar încă nu cunoaştem în întregime mecanismul prin care copiii răspândesc virusul. Sperăm ca descoperirea acestor noi simptome în cazul copiilor să ne ajute să rezolvăm această dilemă. Diagnosticul de COVID-19 nu se bazează, aşadar, doar pe simptomele respiratorii, ci şi pe cele gastrointestinale”, a declarat Dr. Tom Waterfield, autorul principal al studiului.

Specialistul spune că testarea copiilor care prezintă cele 3 simptome specifice COVID-19, respectiv febră, tuse, pierderea mirosului şi a gustului, nu poate identifica decât două treimi din cazurile posibil pozitive (asta presupunând că testele au o rată de acurateţe şi precizie de 100%).

În schimb, dacă simptomele gastrointestinale sunt introduse în ghidurile de diagnostic COVID-19, vor putea fi identificate peste 97% din cazurile posibil pozitive.