Pasta de dinți nu este o metodă eficientă de a trata acneea, nu ar trebui să foloseşti şamponul 2 în 1 pentru a înlocui balsamul de păr, iar trecutul mâinii prin păr nu echivalează cu pieptănatul. Dar te înțelegem, de multe ori nu ai suficient timp sau bani şi acestea pot părea soluții avantajoase.

Ai putea crede că te epilezi ca la carte, dar dacă ai fire de păr crescute pe sub piele, sau ai pielea iritată, metoda ta ar putea fi îmbunătățită. Dacă alegi să te epilezi pe picioare nu lama, nu ar trebui să observe sângerări. Nu ar trebui să apară iritații, să ai mâncărimi, iar pielea ta ar trebuie să fie fină şi catifelată.

Cu o zi înainte de a folosit lama de ras, foloseşte un exfoliator

Pentru a avea picioare catifelate mult timp, înainte de-a te epila, trebuie să foloseşti un produs pentru exfoliere, ca să îndepărtezi celulele moarte şi să ajungi mai uşor la firele de păr de sub piele. Firele de păr vor avea un traseu mai scurt în piele şi inflamația care apare după ce ai îndepărtat părul nedorit va fi redusă.

Firele de păr crescute pe sub piele – pe lângă faptul că sunt inestetice, provoacă mâncărime. Foloseşte un scrub pentru pielea de  pe picioare cu o zi înainte de a te epila. Exfolierea este foarte bună pentru a scăpa de celulele moarte – dar exfoliază pielea cu o zi înainte de a folosi lama de ras pentru ca pielea ta să aibă suficient timp de recuperare.

Te epilezi imediat după ce ai intrat la duş

Aşteaptă 15-20 de minute după ce ai intrat la duş înainte de a te epila. La momentul acesta, firele de păr vor fi mai moi după ce au intrat în contact cu apa caldă, iar porii vor fi deschişi, ceea cea înseamnă că te vei epila mai uşor.

Nu foloseşti întotdeauna o lama de ras curată

Dacă te gândeşti să apelezi la lama de ras a colegei de apartament sau la una mai veche, mai bine uită de asta. Lamele de ras sunt o sursă sigură de bacterii. În plus, dacă lama de ras este mai veche, nu te vei epila bine şi ar putea rămâne fire de păr nedorite.

Foloseşte un gel de duş sau o spumă pentru epilat

Crearea unei bariere spumoase între pielea ta şi lama este importantă şi va preveni iritațiile sau o piele uscată cu mâncărimi. În plus, dacă foloseşti geluri sau spume vei putea vedea zonele pe care le-ai epilat deja!

Apeşi prea tare lama pe epidermă

Dacă lama de ras este nouă nu trebuie să aplici prea multă presiune pe piele. Este indicat să schimbi lama de ras cel puțin o dată pe săptămână. 

Foloseşte o loțiune fără alcool după epilat

Evită cremele de corp cu parfum sau loțiunile cu alcool după epilare. Porii tăi sunt deschişi, aşa că alege un produs fără substanțe iritante. Ca să reduci roşeața de după epilare, este foarte important să te dai cu o loțiune hidratantă şi cu o cremă care să inhibe creşterea firelor de păr.

Curăță lama de ras cu atenție

După ce te-ai epilat curăță lama de ras cu apă şi las-o să se usuce – pe lamă se adună multe bacterii şi fire de păr, care vor face procesul de epilare mai dificil, data viitoare. Poți folosi alcool izopropilic pentru igieniza lama de ras.