mamaplus

Mama a doi băieți, bloggerița Cristina Lisnic, a adus pe lume o fetiță!

-
//
23.03.2021

La 40 de săptămâni de sarcină, Cristina a născut al treilea copil. Proaspăta mămică este de extrem de fericită, ținând cont de faptul că a avut o sarcină deloc ușoară. Cu mult curaj și speranță, ea a reușit să treacă peste toate obstacolele și riscul de a naște prematur, iar astăzi își ține în brațe fetița mult așteptată. Ea a menționat anterior într-o postare pe Instagram că are senzația că devine mamă pentru prima dată, pentru că nu știe cum e să fii mamă de fată. Cu siguranță că o așteaptă o nouă provocare și urmează să afle multe lucruri noi și interesante.

Într-un mesaj postat pe o rețea de socializare, bloggerița a menționat că fetița ei s-a născut astăzi, 23 martie, la ora 00.25 și este ”cea mai așteptată și mult dorită comoară din lume”. Din felicitările pe care le primește Cristina pe Instagram am aflat că micuța se numește Miroslava - un nume unic și foarte frumos!

mamaplus

Menționăm că bloggerița Cristina Lisnic a anunțat că este însărcinată și așteaptă o fetiță în luna septembrie a anului trecut. Ea este căsătorită și mai are doi băieți – Maxim și Gleb în vârstă de 12 și respectiv, 5 ani.

mamaplus