mamaplus

Motive pentru care să consumi apă cu lămâie în fiecare dimineață

0
//
14.12.2020

Ştim, nu există atât de mulți fani ai acestui fruct galben şi extrem de… acru. Însă, dacă acesta este consumat cu apă timp de un an de zile în fiecare zi, rezultatele vor fi fascinante. Aşa că, îți vom prezenta beneficiile pe care le are apa cu lămâie şi, în urma aflării acestora, cu siguranță vei începe să o consumi în fiecare dimineață.

Multe persoane aleg să consume apă cu lămâie, în special pentru faptul că poate ajuta la scăderea în greutate, dar există alte motive pentru care aceasta nu ar trebui să lipsească din rutina ta:

 

Ajută sistemul digestiv

De foarte multe ori auzim că un sistem digestiv sănătos gravitează în jurul unui stil de viață sănătos. Lămâile sunt o sursă importantă de fibre, iar un pahar cu apă caldă cu lămâie, consumat în fiecare dimineață, va fi un început ideal pentru sistemul tău digestiv. În felul acesta, vei reuşi să elimini resturile acumulate în ziua precedentă.

Sursă de hidratare

În momentul în care facem sport, pierdem electroliți, adică acele minerale importante precum sodiu şi potasiu, acestea fiind eliminate prin transpirație. Un pahar cu apă cu lămâie nu doar că te va hidrata, ci te va ajuta să accelerezi procesul echilibrării electroliților în corp.

Oferă un aspect neted pielii

Pentru o piele fină nu este de ajuns să consumi doar o cantitate mare de apă, iar dacă vei alege să consumi apă cu lămâie, vei scăpa de riduri şi vei avea o piele mai netedă şi mai sănătoasă, deoarece lămâia conține antioxidanți.

Conține o cantitate mare de potasiu

Ştim, bananele sunt o sursă bogată de potasiu, dar ştiai că şi lămâile conțin astfel de minerale esențiale? Consumând apă cu lămâie vei ajuta la funcționarea optimă a creierului, a inimii şi a musculaturii.