mamaplus

Cum ar trebui congelate produsele pe care le consumăm și cât este de importantă prospețimea lor

-
//
16.12.2020

Mâncarea congelată nu este întotdeauna dăunătoare, dar pentru a evita situațiile în care hrana pe care o consumăm „se răzbună” pe organism, este necesară respectarea câtorva reguli. Cum ar trebui congelate produsele alimentare și cât este de importantă prospețimea acestora?

Prospețimea și calitatea mâncărurilor la momentul congelării sunt foarte importante deoarece determină starea ulterioară a produsului congelat. Alimentele pe care le congelăm cât timp mai sunt încă proaspete vor avea un gust mai bun decât cele puse la congelator la sfârșitul perioadei de prospețime.

Un alt aspect important este acela că alimentele trebuie menținute la o temperatură de -18 grade Celsius, intervalul de congelare optim economic fiind între -25 și -40 grade Celsius. Durata recomandată pentru congelare este de 2 ore pentru produsele preambalate de dimensiuni mici și de cel puțin 12 ore pentru carcasele de carne. În acest mod ele își vor păstra conținutul de vitamine, culoarea, gustul și textura. Pentru a ne asigura că temperatura nu crește mai mult decât este permis, putem folosi chiar un termometru.

La fel de important de știut este că anumite preparate, precum carnea, tocănița sau supa reacționează mai bine la congelare și nu pierd foarte mult din calitățile nutritive. Atât carnea, cât și legumele congelate sunt de preferat celor conservate, deoarece integritatea nutrienților se păstrează prin congelare. Interdicție la congelare au însă legumele cu un conținut crescut de apă (roșiile de exemplu).

Pentru femeile gravide este important ca acestea să consume alimente proaspete, neconservate, cât mai variate, pentru a primi astfel toate substanțele nutritive de care au nevoie. Aportul de legume și fructe proaspete trebuie mărit, reducând în schimb consumul de alimente dulci, sărate sau procesate industrial.